|
La capitolul "Diverse" doresc să vă informez că am făcut o nouă încercare de a desemna un reprezentant al parlamentarilor independenţi şi am invitat pe toţi parlamentarii independenţi la mine în birou pentru a-şi desemna un reprezentant. O parte dintre ei lipseau dată fiind iminenţa sărbătorilor Pascale şi, ca atare, le-am acordat termen până astăzi la ora 13,00 să semneze pe o foaie de hârtie, care se află la mine la secretariat pe cine doresc să susţină. Rezultatul este cât se poate de clar: 7 dintre dânşii îl susţin pe domnul Mocănescu, 7 dintre dânşii pe domnul Ciontu. Ca atare, decizia rămâne a se lua ulterior, în măsura în care parlamentarii independenţi, în forma în care vor fi... O să vă rog, domnule secretar general adjunct să fumaţi în altă sală. Rog să nu fumăm în această încăpere. În măsura în care se vor hotărî la un moment dat că doresc un reprezentant, conform Regulamentului îl vor avea. Deocamdată, rămâne să se mai discute, să se mai negocieze. Astăzi înseamnă că prezidează doamna Daniela Popa, la dezbaterea politică, domnul Bolcaş, după aceea, la întrebări-interpelări. Mâine dimineaţă doamna Daniela Popa la declaraţii politice şi, după aceea, am să prezidez eu proiectele legislative. Conferinţa de presă, dumneavoastră, domnule Ponta sau domnul Ruşanu.
|