|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bineînţeles. Discuţia a fost astfel: dumneavoastră trimiteţi nişte amendamente. Dacă grupurile politice, de exemplu patru - cinci dintre ele, se armonizează şi vin cu soluţia în Biroul permanent reunit, pentru că aceasta a fost discuţia între domnul Tăriceanu şi domnul Neacşu, acela va fi proiectul care va fi pe masă, deoarece nu putem să intrăm într-un Birou permanent fără un proiect. Iar amendamentele pe care dumneavoastră le-aţi solicitat vor fi discutate atunci, şi atunci se supune la vot pe procedura pe care o avem. Pentru că trebuie să intrăm în Biroul permanent şi în plen cu un proiect. Proiectul respectiv va fi armonizat de către liderii grupurilor împreună cu domnul Tăriceanu şi noi, atunci, vom vedea - dacă se face un vot majoritar şi scoatem o frază şi introducem altceva, aceasta este procedura. Vă mulţumesc foarte mult şi vă doresc să aveţi o zi frumoasă.
|