Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe iun. 2014 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2014 ora 13:00

8. Scrisoare din partea domnului deputat George Scutaru, liderul Grupului parlamentar PNL
aprobată consultă

Scrisoare din partea domnului deputat George Scutaru, liderul Grupului parlamentar PNL Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este amânată de ieri.

Domnul Victor Paul Dobre:

Rămâne să le punem în efectuare de la 1 septembrie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

I-am spus şi ieri în plen - şi repet încă o dată - să nu-şi spele rufele în Biroul permanent cu ce înţelege dumnealui. Sunt competenţele liderilor grupurilor parlamentare, s-au înţeles, după care unul dintre colegi vine şi spune altceva. Discursul şi dublul limbaj în abordare nu este corect. Noi am primit, toţi membrii Biroului permanent, la o negociere a dumneavoastră, transferurile, pentru că, dacă ne uităm în stenograme, opoziţia a ţipat ca să nu facă cei de la guvernare modificările fără să facă şi ei, după care ne trimite scrisoarea respectivă. Nu mai înţeleg nimic!

Domnul Victor Paul Dobre:

Am stabilit.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dar dublul limbaj a rămas şi s-ar părea că devine o procedură.

Domnul Victor Paul Dobre:

Nu este dublu limbaj.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Este dublul limbaj, este momentul când baţi palma cu nişte oameni şi îi blochezi câteva luni de zile să nu facă modificările, după care le faci, apoi ţi le retragi tu, este dublu limbaj.

Bine, ce facem cu ea?

Domnul Victor Paul Dobre:

Rămâne valabilă formula de acum şi o modificăm la 1 septembrie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu înţeleg. Eu am o hârtie de retragere.

Domnul Victor Paul Dobre:

Da, se retrag.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Deci, se retrag cele trei, am înţeles.

Membrii Biroului permanent? Aprobat în unanimitate. Mulţumesc foarte mult.

Vă rog frumos să procedaţi, domnule secretar general, le retragem.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 1:36