|
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 1 octombrie 2014 ora 10:00
 |
2. Oferta editorială a Societăţii Române de Radiodifuziune pentru reflectarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 |
 |
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Bună ziua! Să începem şedinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei şi Senatului pentru stabilirea timpilor de antenă în legătură cu candidaturile la preşedinţia României pentru alegerile din 2 noiembrie, respectiv 16 noiembrie, dar astăzi discutăm despre 2 noiembrie. Avem procesul-verbal al Biroului Electoral Central care ne confirmă faptul că sunt 14 candidaţi. O să-mi permiteţi să fac o foarte scurtă prezentare, după care o să discutăm propunerile care le-a făcut Radioul Naţional, după care Televiziunea Naţională. O să-mi permiteţi să fac o foarte scurtă prezenţă, dacă este bine să spun aşa, a celor 14 candidaţi sau a reprezentanţilor acestora. Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC - toată lumea prezentă, Alianţa Creştin Liberală - prezentă, candidatul independent Monica Luisa Macovei - prezentă, domnul Tăriceanu, Elena Gabriela Udrea, domnul Hunor Kelemen, domnul Cristian -Dan Diaconescu, candidatul independent Teodor-Viorel Meleşcanu, Partidul Ecologist Român - domnul Brînză, domnul Constantin Rotaru, domnul Corneliu Vadim Tudor, domnul Zsolt Szilagy şi pentru domnul Funar. Perfect. Deci, în afară de domnul Meleşcanu care nu are reprezentant în această întâlnire..
|
|
|
|
Domnul Mihalcea George: Vedeţi că mai aveţi unul.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul Amariţei.
|
|
|
|
Domnul Mihalcea George: Accept scuzele dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Da, îmi cer eu scuze, domnule.
|
|
|
|
Domnul Mihalcea George: Accept scuzele dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de care daţi dovadă. În continuare, cred că sunteţi cu toţii informaţi cu propunerile pe care Radioul Naţional le-a făcut vizavi de maniera în care vede . sau viziunea Radioului Naţional în ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale. Cu experienţa pe care o am, am văzut materialul, mi se pare foarte bine pus la punct dar, beneficiind şi de prezenţa preşedintelui Radioului Naţional, domnul Miculescu, o să-i dau cuvântul ca, foarte pe scurt, să prezinte viziunea radioului, adică tot acest material pe care dumneavoastră sigur îl aveţi, da? Candidaţii aveţi materialul de la Radio? Perfect. Cine nu îl are? Am rugămintea la secretariat să dea materialul celor care nu îl au. (Se înmâneazămaterialul celor care nu îl au.) Pe e-mail-urile dumneavoastră figurează toate materialele, dar pentru cei care nu au în format fizic astăzi, vi le dăm noi. (A intrat în sală şi domnul Victor Ciorbea.) Domnule Ciorbea, vă rog să luaţi loc! Odată cu distribuirea materialelor o să-l rog pe domnul Miculescu să prezinte pe scurt propunerea Radioului Naţional.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Vă mulţumesc frumos. Deci, practic, Societatea Română de Radiodifuziune va reflecta campania electorală pe Radio România Actualităţi şi studiourile locale Radio Bucureşti, Radio Cluj, Radio Constanţa, Craiova, Iaşi, Reşiţa, Timişoara, Târgu Mureş pe Antena satelor şi pe Radio România Internaţional, practic sunt posturile care acoperă zona cea mai mare. Nu este pe Radio România Muzical, Radio România Cultural, deci, care au cu totul alt profil. Oferta noastră şi respectând Decizia CNA, practic sunt patru tipuri de emisiuni electorale: sunt buletinele de ştiri electorale, sunt rubricile privind tehnica votării, sunt emisiunile de promovare a programelor competitorilor electorali şi, bineînţeles, sunt emisiunile de dezbatere electorală. În materialele pe care le aveţi, este prezentă desfăşurarea fiecărui tip, începând cu buletinele de ştiri electorale, dau un exemplu: titlul: Alegerile prezidenţiale 2014 - durata 5 minute, orele: de luni până duminică - 11,00, 7,20. Rubrica privind tehnica votării, durata - ora 12,10 de luni până vineri, în ultima săptămână de campanie electorală. Sunt timpii şi după aceea declinăm acest program pe fiecare dintre studiourile, dintre posturile care intră în reflectarea de campanie. Lucrurile sunt bine gândite, echilibrul este extrem de important pentru noi şi îi asigur pe toţi competitorii că acest lucru va fi respectat cu stricteţe maximă. Noi am mers puţin mai departe, sigur că sunt nişte propuneri vizavi de nişte teme, dar aceste lucruri vor fi şi funcţie de moment, de evenimente sau de candidat, pentru că, pornind de la atribuţiile preşedintelui României, noi propunem nişte posibile teme sau nişte teme care ar trebui, credem noi, să fie incluse în aceste programe. Pentru turul întâi sunt aceste propuneri. Noi avem proiectat practic şi turul doi.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Nu este cazul astăzi pentru turul doi.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: În momentul în care va veni discuţia, vom fi pregătiţi. Ceea ce vreau să vă asigur încă odată, Societatea Română de Radiodifuziune, aşa cum ştiţi, cu echilibrul şi cu echidistanţa, ca şi în toate celelalte campanii şi mulţi dintre dumneavoastră, cei care sunteţi reprezentanţii partidelor ştiţi lucrurile acestea, acolo lucrurile se întâmplă echilibrat, corect, onest şi la vedere. Vă mulţumesc. Dacă sunt întrebări.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Vă mulţumesc şi eu domnule Miculescu. Acum, din partea candidaţilor, aveţi observaţii, discuţii, nelămuriri? Vă spun eu domnule Miculescu, va trebui să daţi tuturor omul de legătură cu care trebuie să se înţeleagă. Cei de la Televiziune, am văzut că materialul l-au dat, dumneavoastră, cei de la Radio, nu aţi menţionat în material sau cel puţin nu am văzut eu.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Sigur că da. Practic de campania electorală de la Radio răspunde domnul Nicu Popescu, Dana Ciobanu, sunt oamenii de legătură.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
O să vă rog să transmiteţi candidaţilor toate datele, pentru că vor lucra mult împreună în perioada următoare.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Sigur că da. Astăzi veţi primi datele de contact ale persoanelor care vor fi disponibile 24 de ore din 24.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Ca un punct de vedere personal. M-am uitat peste propunerea Radioului, din punctul meu de vedere este suficient pentru candidaţi, pentru că va fi foarte greu, o să vedeţi când intraţi în campanie, să menţineţi ştirile de trei ori pe zi, să fie toate noi şi proaspete. Din afară, până să te apuci de treabă pare uşor, când este să lucrezi, este greu să ţii ritmul, ca să spun aşa, bineînţeles fiecare în funcţie de interesul pe care-l va avea. Acum, dumneavoastră dacă aveţi observaţii? Vă rog domnule Miculescu.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Numai puţin. Aş avea o rugăminte, consider eu importantă şi o chestiune care vine în sprijinul candidaţilor dumneavoastră. Este foarte important ca materialele care vin la radio, cele produse în altă parte, să fie de o calitate bună. Ne lovim de această problemă. Vin materiale cu fâşiituri, cu răguşeli, cu .
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnule Miculescu, ce rugăminte am.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Este foarte important.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Numai puţin dacă îmi permiteţi. Aici este şedinţa Birourilor permanente, dumneavoastră oricum veţi face reguli la Radio pe urmă cu reprezentanţii candidaţilor, o şedinţă de lucru prin care să demaraţi toate acestea.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: De acord.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Şi atunci discutaţi de fâşiituri, de toate aceste aspecte, da? Mulţumesc. Să ascultăm reprezentanţii candidaţilor care au nelămuriri, probleme, propuneri. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru:
Domnule preşedinte de şedinţă, aş vrea să întreb pe reprezentanţii Radioului public asupra a ceea ce aţi propus dumneavoastră pot interveni schimbări fiindcă, ca idee, deci, din punctul nostru de vedere considerăm că poate ar fi util să existe, cum a mai existat şi în alte dăţi, tradiţionalele rubrici de prevenire a fraudărilor la vot, asta-i valabil şi pentru Radioul public şi pentru TVR. 2. Dezbaterile electorale în 35 de minute. Câţi competitori intră? Că sunt nişte detalii destul de importante. Înţeleg că este o discuţie doar de principiu cu reprezentanţii Birourilor permanente şi nu intrăm în detalii.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Vă răspund.
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru:
Dar în acelaşi timp pentru echipele de campanie a fiecărui competitor electoral, cred că sunt nişte lucruri importante şi 3. 15 minute sunt emisiunile de promovare electorală, la 14 candidaţi totuşi cadenţa pentru fiecare candidat este destul de mică, în 15 minute ca să prezinţi programul.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: La prima întrebare.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Vă rog domnule Miculescu.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: În rubrica "Rubrici privind tehnica votării" acolo vor fi prezente şi informaţiile despre ce se întâmplă dacă se fraudează, ce înseamnă. Referitor la timpi, este important să se respecte pasul, deci, pot intra 7 sau 14 în acel calup, funcţie de lungimea materialelor pe care, o vom discuta, înţeleg, mâine, dar vă rog frumos ţineţi minte! Adică vă supun atenţiei acest lucru: pe radio, la "mesaje electorale" nu sunt bune poveştile lungi. Asta, noi putem să o mărim, dar este un deserviciu.
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru:
Cred că vă referiţi la un alt candidat, la al nostru nu aveţi probleme de acest gen.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: A.nu, nu.
|
|
|
|
Domnul Radu Balaban: Pot să pun şi eu o întrebare, din partea domnului William Gabriel Brînză?
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Radu Balaban: Cum aţi hotărât durata, numărul 1 ? Dumneavoastră ca să faceţi o scurtă prezentare a durat 3 minute zero doi. Ca să faci o scurtă prezentare în 30 de secunde, cam cât poate să prezinte un candidat ? Iar numărul 2, "teme de dezbateri". Eu credeam că educaţia cetăţenească se face de Televiziunea Română de-a lungul unui an, nu pot ca să fac educaţie cetăţenească în 30 de secunde, în timpul de prezentare al unui candidat sau în timpul unei dezbateri politice.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Concret. Haideţi să mergem, la ce capitol, domnul meu?
|
|
|
|
Domnul Radu Balaban: "Teme de dezbateri", "atribuţiile preşedintelui României".
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: La "teme de dezbatere" ?
|
|
|
|
Domnul Radu Balaban: Eu la asta mă refer.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Nu. La "teme de dezbatere" poate că am dorit să aducem în atenţie următorul lucru, că este o propunere a noastră pe care dumneavoastră puteţi să o acceptaţi sau nu. Noi credem că aceste lucruri, făcând parte din Constituţie, cu siguranţă credem noi că vor fi atinse sau s-ar putea să fie atinse.
|
|
|
|
Domnul Radu Balaban: De acord cu dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Astea nu sunt un "must", putem să scoatem această.
|
|
|
|
Domnul Radu Balaban: Sau să facem o altă emisiune, în fiecare zi 10 minute, pregătire cetăţenească, nu? De ce nu?
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Acum, cum să vă spun: această campanie, având în vedere faptul că totuşi ea durează o lună de zile.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnule Miculescu, numai puţin. Încă odată, aici stabilim cadrul general, în şedinţa tehnică pe care o să o aveţi, veţi stabili şi timpii şi conţinutul şi aşa mai departe. Pentru cei care sunteţi mai noi în activitatea de candidaţi la preşedinţie, vă învederez faptul că un minut la radio înseamnă extraordinar de mult. O să mă înţelegeţi mai bine la sfârşitul campaniei, nu la început, dar bineînţeles este punctul dumneavoastră de vedere şi vi-l respectăm. Cine mai doreşte să întrebe ceva? Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Mirel Taloş:
În mintea mea este o confuzie legată de aceste teme de dezbatere. Ce aţi dat dumneavoastră aici sunt atribuţiile preşedintelui, astea nu sunt teme de dezbatere în campania electorală, eventual într-o dezbatere despre modificarea Constituţiei. Temele de campanie sunt: educaţia, economia, viitorul Uniunii Europene, să nu confundăm dezbaterea de campanie electorală cu atribuţiile preşedintelui, Dacă dezbatem atribuţiile preşedintelui, facem o dezbatere despre Constituţie.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Ok, scot această pagină, nu face parte din ofertă. Noi considerăm că lumea., că lucrurile, se pot depărta la un moment dat de subiect, scoatem această pagină, da? Deci, nu este un lucru care intră în acest material, în această ofertă, consideraţi-o scoasă.
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Mirel Taloş:
Mai am o întrebare tehnică. Cum stabiliţi la dezbateri care candidaţi intră într-un calup de trei?
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Aceasta o vom stabili la discuţia tehnică, la fel ca la fiecare tur de alegeri, cu toţi reprezentanţii.
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Mirel Taloş:
Tragere la sorţi.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Bineînţeles. O vom face transparent, cu toţi de faţă, ca să aşezăm o regulă corectă. Ordinea aceasta probabil se va trage la sorţi. Noi avem experienţa multor campanii. Dar acestea în şedinţa tehnică.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul Corneliu Vadim-Tudor.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Vadim Tudor: Cred că sunt singurul candidat prezent la această dezbatere, aşa am înţeles eu.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Sunteţi doi candidaţi.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Vadim Tudor: Adică eu fac cât doi?!
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Nu. Sunteţi doi. Dumneavoastră faceţi cât unul...
|
|
|
|
Domnul Corneliu Vadim Tudor: Cine mai este?
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Domnul Rotaru.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Vadim Tudor: Da, nu l-am văzut. Iertaţi-mă, domnule Rotaru. A vorbit cineva de tragere la sorţi. Atunci, s-a aprins şi un beculeţ roşu nu numai aici, la tehnica voastră, ci şi în mintea mea. Vreau să vă întreb de ce Biroul Electoral Central nu a făcut tragerea la sorţi de faţă cu cei implicaţi. Aşa se întâmplă. Când e o tragere la sorţi pentru Liga campionilor europeni, sunt şi reprezentanţii acelor cluburi. Mie mi se pare foarte suspect faptul că domnul Kelemen Hunor, aici absent, e pe locul întâi şi domnul Vadim-Tudor, aici prezent, e pe ultimul loc, la coada vacii... Fireşte, Biblia spune că cei din urmă vor fi cei dintâi. Am mai candidat la alegeri, dar niciodată nu am avut ghinionul acesta să cad de pe hartă, să fiu pe ultimul loc al buletinului de vot. Se plictiseşte lumea până când... Biroul Electoral Central nu este stat în stat. Toate depind, până la urmă, de instituţia democratică nr.1, care este Parlamentul unei ţări. Acum e prea târziu. Nu sunt singurul care a ridicat aceste semne de întrebare. În privinţa timpilor, aici sunt reprezentanţii posturilor publice de Radio şi de Televiziune. Vreau să îmi exprim satisfacţia faţă de modul cum ei s-au comportat în ultimul timp, mai ales la alegerile pentru Parlamentul European. Jos pălăria! Nu am avut să mă plâng. Au fost echidistanţi, am avut toţi dreptul de a ne spune punctele de vedere. Fireşte, cum spunea Stalin într-un birou politic din anul 1923, nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Aşa că mie, ca un candidat nu de profesie, ca un candidat care a jucat în finala alegerilor prezidenţiale, îmi este foarte clar. S-ar putea să asistăm la o nouă mascaradă. Să dea Dumnezeu să nu fie aşa. Dar vreau să-l întreb pe mai vechiul şi mai tânărul meu amic Viorel Hrebenciuc, este şi domnul Chelaru acolo, sunt mulţi colegi ai mei din Biroul permanent: voi nu aveţi nici o putere asupra posturilor private de televiziune, dar asupra CNA-ului aveţi. În campania din mai pentru Parlamentul European a fost o propagandă deşănţată pe posturile private. Eu am fost interzis pe toate posturile private. Nici unul nu m-a invitat. Nici unul! Pretindeau că trebuie să plătim nişte bani. Dar ce facem noi, care nu avem bani? Vorbim de egalitate. Dar ce egalitate poate fi între unul ca mine, care-şi vinde lucrurile din casă pentru a participa la campania electorală şi cei care vor sufoca arterele ţării, bulevardele, chiar şi uliţele satelor, cu sute de mii, cu milioane de afişe, de bannere. Nu este egalitate. Implicaţi-vă puţin pentru a redresa această situaţie. Da, privată, foarte bine, dar totul trece prin puterea financiară. Atunci, nu mai sunt alegeri libere şi corecte. Fură unul câţiva ani şi are sponsori penali şi scapă câştigător sau intră în finală pentru că şi-a cumpărat mii de minute de reclamă, de publicitate. Vă rog, ţineţi sub control această situaţie. S-au împlinit 25 de ani de la acel decembrie însângerat. Este păcat să mai pierdem 5 ani cu jocuri politice aranjate. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Vă mulţumesc. Domnul Severin, ca preşedinte al Comisiei de cultură. Dacă ştiţi mai multe decât mine despre ce a hotărât CNA-ul în legătură cu campania electorală, nu am la mine datele...
|
|
|
|
Domnul Georgică Severin:
Referitor la ce s-a precizat aici, aş putea să spun un singur lucru. Nici asupra CNA-ului, care este autoritate de control şi de legiferare, nu avem noi, Parlamentul, nici o putere. Este o lege a CNA-ului. Numai că, spre deosebire de instituţiile TVR şi Radio România, raportul pe care ni-l prezintă nouă CNA-ul nu duce la schimbarea membrilor sau la altceva. Tocmai pentru că aquis-ul comunitar a obligat ca această autoritate de control să fie complet independentă. După această precizare, aş putea să spun că, din ceea ce cunosc, CNA-ul a menţinut la fel, ştiu că pentru aceste alegeri există gratuitate asigurată inclusiv la posturile private, dar în limita spaţiului pe care îl pun la dispoziţie şi a formatelor pe care ei le decid, pentru că este evident că-şi pun şi ei problema de audienţă, fiind televiziuni comerciale. Cam aceasta ar fi în mare. Ca răspuns la întrebarea pusă de domnul preşedinte Vadim, Parlamentul nu are autoritatea, posibilitatea de a se implica asupra CNA-ului decât la momentul numirii membrilor.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Am reţinut şi eu gratuitatea la televiziunile private. Domnul Severin confirmă. Deci, chestiunea cu cerutul banilor poate este de altă natură.
|
|
|
|
Domnul Georgică Severin:
Plata se face şi este normal să se facă în momentul difuzării clipurilor. Deci, participarea la emisiuni este gratuită dar, dacă un candidat doreşte să-şi difuzeze clipul de 10, 20, 100, 1000, 2000 de ori, deja intră în regim de publicitate.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Corect. Deci, pentru formatul emisiunilor la televiziunile private totul este gratuit, cele care îşi vor pune emisiuni aferente campaniei electorale. Pentru clipurile publicitare este chestiunea aceasta de plată, înţeleg. Dar mă voi documenta. Uitaţi-vă şi dumneavoastră în hotărârea CNA-ului. Cine mai doreşte? Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Dumitru Florian Staicu: Aş ruga să documentaţi această chestiune cu privire la televiziunile private, pentru că eu am avut ieri două trei discuţii cu reprezentanţi ai acestora şi ei au înţeles că nici măcar pentru difuzarea clipurilor nu mai au voie să încaseze bani în această campanie.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Înainte de emisiunile de ştiri, cel puţin aceasta era în celelalte campanii, s-a luat un calup de 4-5 minute pentru difuzarea clipurilor. Acel spaţiu este gratuit. M-aş mira ca CNA-ul să permită acum difuzarea clipurilor pe parcursul întregii zile, care ar trebui plătite. Nu cred să se fi aprobat acest lucru. Dar rugămintea mea, uitaţi-vă încă o dată la Hotărârea CNA-ului, este interesul dumneavoastră direct, ne uităm şi noi şi atunci când va avea loc discuţia tehnică la Televiziunea Română, discutaţi şi acest aspect. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Dumitru Florian Staicu: Revenind la televiziunile private, difuzarea clipurilor nu poate fi făcută oricând. Ea trebuie încadrată într-un anumit format, supus aprobării CNA. Dacă acest format ajunge la CNA, automat intră sub incidenţa legii de care vorbea cineva aici şi se pare că va fi tot gratuită în această campanie.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Este perfect dacă este aşa. Aşa a fost întotdeauna. Clipurile electorale intrau într-un format stabilit. Ţin minte că ProTv avea 5 minute după emisiunea de ştiri, care erau la dispoziţia candidaţilor.
|
|
|
|
Domnul Dumitru Florian Staicu: Rugămintea mea este nu să-mi daţi dreptate, ci să ne spuneţi oficial dacă este aşa sau nu.
|
|
|
|
Domnul Georgică Severin:
Oficial. Eu îmi cer scuze, am dat informaţia greşită. La lit.f) alin.2): "spoturile electorale nu constituie comunicare comercială audiovizuală", aici a fost confuzia mea, "...este gratuită, în limita spaţiilor disponibile", evident.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Da, acum văd şi eu pe site. Este gratuit totul. Cei care vă vor cere bani, domnule Vadim Tudor, mai vedeţi personajul... Dacă mai aveţi alte probleme?
|
|
|
|
Domnul Corneliu Vadim Tudor: Vreau să vă spun următorul lucru. Una este pe hârtie şi alta e practica. Nu ascultă de nimeni patronii posturilor private. Ce Dumnezeu! Vorbiţi cu un om care s-a izbit de cerbicia, de încăpăţânarea lor. Aproape în spatele fiecăruia este un grup de interese, un partid şi fac orice în acea lună de campanie să blocheze mesajul pe care nişte oameni incomozi, ca mine şi ca alţii, vor să-l difuzeze. Vom muri şi vom vedea, cum spunea amicul meu Nichita Stănescu. După acea lună de campanie veţi vedea că am avut dreptate şi nimeni nu are nici autoritate, nici control asupra lor. Au devenit stat în stat. Ţineţi minte ce vă spun eu, că sunt puţin mai în vârstă decât mulţi dintre dumneavoastră. Şi aici intervine o problemă de principiu. Domnule, nu ascultă nimeni de Parlamentul acestei ţări? Instituţiile statului nu mai funcţionează? O dată la 5 ani sunt alegeri prezidenţiale. Poporul român este un popor televizist. Dacă nu apari la televizor, nu exişti. Aşa zic românii. Bine, cred, dar se dă la televizor? Dacă nu se dă, se uită la altceva sau se ocupă cu altceva; mănâncă seminţe şi stă pe şanţ, în faţa porţii. Ar fi multe de spus. Apreciez iniţiativa Birourilor permanente de a se întâlni cu noi cu o zi înainte de declanşarea campaniei, dar tare mi-e teamă, repet cuvântul, că se va sfârşi totul într-o mascaradă şi acum se fac jocurile, se trag sforile pentru cine satisface interesele unei puteri sau ale alteia. Cei care ţin cu ţara asta amărâtă, care nu mai are după ce bea apă sunt consideraţi loseri. Uitaţi-vă la posturile private. Şi aseară spuneau nişte neica-nimeni, cred, în faţa mea, care am tipărit 40 de cărţi şi sunt tradus în 12 limbi, că sunt cinci candidaţi mari şi restul mici, plevuşcă, firfirici. Dar cine le dă dreptul lor să stabilească cine este un candidat important şi cine nu este? De la început se pleacă cu acest bilet strâmb, fals. Vă mulţumesc. Şi dacă îmi permiţi, dragul meu amic Viorel Hrebenciuc şi stimaţi companioni, dacă îmi permiteţi să mă retrag, pentru că eu chiar am treabă. Da, pot să plec?
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Sigur că da.
|
|
|
|
Domnul Corneliu Vadim Tudor: Mulţumesc. Succes!
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Asemenea, domnule Vadim. Vă mulţumim. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul George Mihalcea: O simplă întrebare pentru Radio. Avem un standard tehnic pentru realizarea materialelor, ca să nu păţiţi necazurile pe care le-aţi păţit anterior...
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Necazurile nu le păţim noi. Există un standard tehnic, dar vom explica mâine un nivel de calitate. Important este să se audă clar mesajul, pentru că transmit mesajele dumneavoastră. Deci, dumneavoastră trebuie să fiţi în regulă. Noi doar difuzăm ce primim de la dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul George Mihalcea: Eu mă declar mulţumit în a 29-a zi dacă voi avea acest standard.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Din partea noastră, veţi avea.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Vă propun acum să trecem mai departe la Televiziunea Română.
|
|
|
|
Domnul Dumitru Florian Staicu: Permiteţi, domnule preşedinte, o singură întrebare aş mai avea. Pentru studiourile teritoriale e nevoie de solicitare separată pentru alocarea timpilor?
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Nu este nevoie de solicitare separată. Totul e stabilit la şedinţa tehnică, dar nu este nevoie de solicitare separată.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Noi le transmitem.
|
|
|
|
Domnul Valentin Moraru: V-am ruga să ne precizaţi unde ne întâlnim mâine cu Radiodifuziunea Română, ca să ştim unde venim şi la ce oră.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: La sediul din Str. General Berthelot, la Societatea Română de Radiodifuziune, la ora 14,00, propunem noi, în Sala Catinca Ralea. Colegii noştri vor fi jos, e important actul de identitate, ca să nu apară... Dacă sunteţi de acord? Putem să o punem şi la ora 12,00 sau la 11,00. Ora 14,00 nouă ni se pare o oră rezonabilă.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Deci, mâine, la ora 14,00, la Radiodifuziunea Română în Str. Berthelot. Am rugămintea să fiţi acolo prezenţi pentru toate detaliile tehnice şi demararea campaniei electorale.
|
|
|
|
Doamna Carmiola Ionescu: Mai devreme puţin se poate?
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
A rămas stabilit ora 14,00.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: Putem la ora 12,00. Vă convine mai mult ora 12,00? Bun. Atunci, rămâne ora 14,00.
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Atunci puneţi ora 13,00, să fie între cele două propuneri.
|
|
|
|
Domnul Ovidiu Miculescu: N-aş vrea să începem cu 13,00, cu candidaţii...
|
|
|
|
Domnul Viorel Hrebenciuc:
Corect. Atunci, rămâne ora 14,00 şi cu aceasta am închis subiectul Radio.
|
|