Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2014 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 18 noiembrie 2014 ora 14:00

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată, cu modificări

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dacă la ordinea de zi a Biroului permanent mai aveţi vreo suplimentare? Nu aveţi.

Am vorbit cu domnul Ciucă ieri şi l-am rugat să facă cererea pentru a lucra până la ora 12,00. Am dat eu aprobare să lucreze, cu aprobarea ulterioară a Biroului permanent. Nu aveau raportul pe Legea amnistiei şi graţierii, restul le aveau pe toate, dar aceasta nu o aveau. Ca să putem să ne păstrăm angajamentele, am înţeles că le-aţi făcut cu domnul Neacşu în fostul Birou permanent. Cererea este făcută să lucreze astăzi pe Legea amnistiei şi graţierii. Bănuiesc că sunteţi de acord.

Pentru ordinea de zi eu v-aş propune următoarea chestiune pe care am discutat-o şi am înţeles că şi Comitetul liderilor a discutat-o. Astăzi facem cele trei chestiuni care sunt importante şi pe care le-am amânat pe perioada campaniei electorale: ridicarea celor trei imunităţi. Procedura va fi cea stabilită prin lege, adică mergem pe fiecare imunitate în parte, cu un vot pentru fiecare. Şi o să vă rog frumos, Comitetul liderilor, să ţineţi colegii în sală, este o chestiune de onoare. Eu vă spun că ce s-a întâmplat duminică nu reflectă numai poziţia USL sau PSD, este un semnal pentru toată clasa politică pe care eu l-am regăsit de mult şi faptul că în primul tur Monica Macovei, care nu avea nici o structură de partid sau alţii care nu aveau, au luat 4-5% arată o dislocare clară a noastră faţă de electorat şi, dacă nu ne mişcăm în termene utile şi în termene scurte în anumite momente, vă spun că o să avem o mare problemă până în 2016; nu se ştie cine vine, cine stă, cum pleacă şi cum vine, dar este un semnal foarte clar pe care l-au dat.

Eu vă propun aşa: mergem cu Legea amnistiei şi graţierii, o discutăm pe capitole, acesta este primul punct al ordinii de zi, după care ne uităm dacă avem cvorumul, ridicăm şi o votăm imediat, pentru că numai există unanimitate în grupurile parlamentare. O facem mâine la vot final? Cum vreţi?

Bun, mâine la votul final, dar celelalte de imunităţi?

Prima - domnul Diniţă. Secretarii sunt: domnul Mircovici, doamna Mincă. Domnule Mircovici, dumneavoastră citiți prezenţa, s-a votat, dezbaterea a fost făcută la domnul Diniţă, intrăm după aceea cu domnul Adam. Am înţeles că se finalizează dezbaterea chiar acum şi se face raportul. Până la finalul votului, eu sper să avem şi pe domnul Roşca şi să-l votăm. Votăm câte una, că nu putem să votăm de două sau de trei ori pentru că se încurcă. Cu cât suntem mai riguroşi şi mai simpli în ceea ce facem, cu atâta lumea ne înţelege mai bine. Şi atunci, amnistia şi graţierea mâine la votul final. Da, Comitetul liderilor? Da, vă mulţumesc. Aşa am înţeles că aţi vorbit. Perfect.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 3:08