|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Da, astăzi la ora 13,30 va fi Biroul permanent reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Senatul ne-a propus să facem acest Birou permanent reunit ca să discutăm eventualitatea, şi sigur că vom fi de acord, a organizării unei şedinţe festive care să marcheze 25 de ani de la izbucnirea, de la începerea Revoluţiei Române de la Timişoara în data de 17 decembrie. Ţinând seama de modul în care am structurat programul şi am căzut de acord cu el în principiu cu Senatul şi cu Preşedintele ales al României, data de 17 decembrie este o dată convenabilă pentru această activitate, pentru că în prima fază, văzând că vine această acţiune suplimentară pe o săptămână şi aşa încărcată, am fost puţin îngrijorat, dar se potriveşte bine. Am discutat cu domnul preşedinte al Senatului şi am făcut un crochiu de program pentru săptămâna viitoare care, sigur, este informativ deocamdată pentru că nu avem toate elementele ca să îl pornim. Săptămâna aceasta, vineri la ora 13,00 va avea loc o şedinţă a Biroului permanent reunit pentru ca să trimitem Bugetul la comisii, deci vom face orarul pentru buget. Am fost informat de către Primul ministru că vineri cel târziu la ora 12,00 vom primi Bugetul, şi ne-am gândit să dăm termen de depunere a amendamentelor până luni după-amiază. Vineri, cum primim Bugetul, îl vom şi da tuturor colegilor noştri. Este vorba de maximum 5 zile, dar noi ne-am gândit că termenul de 72 de ore ar fi mult mai rezonabil; pentru că, altfel, pe 24 decembrie ar fi neplăcut. Şi aşa vom merge până în 21 sau până în 22 sau până în 23 decembrie, în funcţie de cum va merge dezbaterea în Parlament. Odată cu Bugetul, luni vom primi şi lista noului Guvern. Vă rog să facem un efort - astfel, dacă o primim luni dimineaţă, până luni la ora 17,00 să reuşim să trecem toate procedurile, deci luni să reuşim să rezolvăm această chestiune având Bugetul în spate. Ar fi o zi pentru comisiile de aviz şi două zile pentru Comisiile de buget, finanţe, astfel încât săptămâna viitoare, spre sfârşit, adică vineri şi sâmbătă, să putem intra în şedinţele în plen. Duminică la ora 12,00 avem solicitare, şi eu am vorbit cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu şi înclinăm să o acceptăm. Vă vom spune şi dumneavoastră, dar în principiu cred că nu aveţi nimic împotrivă ca duminică la ora 12,00 să depună jurământul Preşedintele nou ales, conform Curţii Constituţionale. Sigur, este mai degrabă o informare decât o scrisoare oficială. Depunerea de jurământ trebuie să aibă loc în data de 21 decembrie, nu mai devreme, nu mai târziu. Sigur, eu am alt punct de vedere, dar nu contează. Până la urmă, punctul de vedere al Curţii Constituţionale contează. În discuţia cu Preşedintele ales, eu am propus ora 11,00, dar domnia sa a spus că are un program mai complex - de preluare şi alte lucruri - şi ar prefera ora 12,00, deci eu propun să fim de acord cu ora 12,00, sigur, în măsura în care vom primi o cerere oficială din partea Preşedintelui sau a staffului domniei sale. Am fost asigurat că până astăzi la ora 13,30 vom primi această cerere, ca să stabilim deja punctele importante din programul nostru, care este foarte complicat în perioada următoare. Vă rog, domnule Tinel Gheorghe.
|