|
Domnul Tinel Gheorghe:
Domnule vicepreşedinte, Grupul parlamentar PDL consideră că punctul de vedere al Comisiei juridice exprimat în scris şi transmis Biroului permanent nu corespunde situaţiei de fapt şi realităţii faptelor petrecute în data de 3 decembrie cu privire la votul de încuviinţare şi de acceptare a solicitării Ministerului Public. Noi considerăm că numărul celor prezenţi, număr foarte important şi în funcţie de care se calculează aprobarea sau neaprobarea încuviinţării cererii, este cel dat de apelul nominal făcut în plenul Camerei Deputaţilor, în conformitate cu prevederile articolului 126 din Regulamentul Camerei. Altfel, nu mai există nici o logică juridică în efectuarea de acum încolo a acelui apel. Dacă secretarul Camerei Deputaţilor, cel care citeşte apelul, poate modifica de fiecare dată lista prezenţilor fără să anunţe la tribuna Parlamentului modificările respective, atunci apare sau intervine arbitrariul, şi cred că în momentul de faţă lăsăm la latitudinea arbitrariului stabilirea acestui număr scriptic al prezenţei din data de 3 decembrie. Eu cred că solicitarea noastră de reluare a procedurii regulamentare de vot este corectă, dar asta nu înseamnă că dumneavoastră nu aveţi putinţa, forţa să decideţi în consecinţă şi să luaţi orice decizie. Noi, însă, insistăm că procedura regulamentară care ar elimina orice suspiciune asupra Parlamentului României, fiindcă se poate să şi greşim, pentru că şi noi suntem oameni, până la urmă, ar fi o reluare a procedurii de vot.
|