|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Exact. Asta este obligaţia. Din înţelegerile pe care le-am avut cu Partidul Naţional Liberal şi cu celelalte partide, toată lumea susţine modificarea pe pilonii pe care i-am stabilit: completarea cu deciziile Curţii Constituţionale, afaceri europene, chestiunile legate de procedurile noastre interne - referitoare la ora ministrului şi la ora primului-ministru, chestiunile sensibile în legătură cu benchmark-urile din Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu privire la procedurile predictibile în cazul aplicării unei sancţiuni de conflict de interese, legăturile cu Statutul în privinţa incompatibilităţii pe cele două variante - Decizia Înaltei Curţi şi raportul de activitate necontestat în termen, şi bineînţeles imunitatea, termenele primare în ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale, termenele primare în arestarea preventivă, termen primar pentru reţinere şi arestare preventivă, care, după noul Cod Penal, sunt altele. De acord? Şi, atunci, după ce se înţeleg liderii, avem o săptămână să ne spunem punctul de vedere, după care îl votăm toţi în plen şi îl trimitem spre publicare. Deci, mâine, marţi avem activitate în comisii. Dacă cumva se schimbă ceva şi Biroul permanent va cere o altă abordare pentru plen reunit, bineînţeles că ne vom întâlni imediat şi vom lua decizia. Suntem legaţi şi de raportul Comisiei comune de control a Serviciului Român de Informaţii cu privire la nominalizarea unui nou director general. Miercuri avem şedinţa în plen şi dezbaterea pe proiectul ordinii de zi, cu votul final la ora 16,00. Astfel, de la ora 14,00 la ora 16,00 avem plen. Este în regulă. Joi, vineri şi sâmbătă este programul obişnuit. Domnul Chirvăsuţă şi domnul Mircovici vor fi secretarii de şedinţă săptămâna aceasta. Doamna Nassar este vicepreşedintele care va conduce şedinţa de interpelări şi răspunsuri la întrebări săptămâna aceasta. Este perfect.
|