|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 15 mai 2006 ora 13:00
 |
2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor |
 |
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
La programul de lucru, evident că miercuri va trebui programată acea şedinţă comună. Ora rămăsese de stabilit, din câte am înţeles din ce am vorbit şi cu domnul preşedinte Văcăroiu, propunerea a fost ora 1100 pentru şedinţa comună şi vom vedea şi ce alte puncte vor mai fi la ea. Din ce pot să vă spun, deocamdată informal, domnul preşedinte al Comisiei Europene, domnul Barroso, va dori să facă o vizită la Parlament. Dânsul nu doreşte să se adreseze Camerelor reunite, pentru că nu a avut timpul necesar pentru a-şi pregăti o intervenţie de acest gen; va reveni în cursul acestei sesiuni. Doreşte să facă o întâlnire cu conducerea Camerelor. Rămâne să vedem ce se înţelege prin această noţiune şi vă vom ţine la curent. Dacă întâlnirea va avea loc, ea va avea loc dimineaţă, înainte de ora 1100; la ora 1100, domnul Barroso şi Olie Rehn pleacă spre Sofia. Dacă există alte comentarii sau observaţii referitoare la programul de lucru? Vă rog, domnule vicepreşedinte.
|
|
|
|
Domnul Valer Dorneanu:
La programul de lucru de joi aş avea o propunere, măcar să fie inclus aici, dacă nu chiar va şi fi respectată. Ştiţi că vine preşedintele Parlamentului din China. După momentele de primire la dumneavoastră, figurează în program un speech, pe care domnia sa îl ţine în faţa unor parlamentari. Să-l trecem pe ordinea de zi. Este joi, la 1530. Să-l trecem aici, să-l vadă lumea.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Din câte ştiu eu, nu este un discurs în faţa Parlamentului. Este mai curând o întâlnire oficioasă, într-o altă sală, cu parlamentari, oficiali ş.a.m.d., dar nu va fi un discurs în plenul Parlamentului. Dânşii nu au cerut aşa ceva.
|
|
|
|
Domnul Valer Dorneanu:
Nu în plen. Să punem întâlnire festivă.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
A, să adăugăm aici, undeva, în cursul programului: întâlnire oficială a Preşedintelui Parlamentului Chinez.
|
|
|
|
Domnul Kelemen Hunor:
Domnule preşedinte, dacă-mi daţi voie. Joi, în proiect, este trecută activitate în comisiile parlamentare. Am înţeles că includem pe ordinea de zi, joi, procedura penală.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Urmează să facem schimbarea corespunzătoare. Deci, propunerea este ca activitatea în comisie să se desfăşoare miercuri, eventual cu o scurtă pauză pentru şedinţa Camerelor reunite, iar joi să avem plen. Domnul Marton.
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Aceasta este propunerea, ca joi să avem plen.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Şi să avem miercuri activitate în comisii, pentru că miercuri, practic, şedinţa Camerelor reunite nu va dura mai mult de două-trei ore.
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Bine. Deci, rămâne cu joi - plen.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Dacă sunteţi, evident, de acord.
|
|
|
|
Domnul Gelil Eserghep:
Nu ar putea să fie plen miercuri? Şi aşa se strâng pentru plenul şedinţei comune şi vin sigur şi dacă stabilim cvorumul cu o oră înainte şedinţa. Joi, nu mai vine nimeni. Deci, miercuri, este şedinţa comună, care nu durează mult.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Atunci, să punem plenul miercuri după-masă.
|
|
|
|
Domnul Gelil Eserghep:
Miercuri după-amiază, imediat după cea comună, rămân cei din Cameră. Oricum, vor fi mai mulţi decât joi.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Putem să mergem pe formula: miercuri după-amiază plenul Camerei şi joi comisii. Atunci, vă propun programul săptămânii: luni, rămâne aşa; marţi, rămâne aşa; miercuri dimineaţă plenul Camerelor reunite, la o oră care urmează a fi anunţată; miercuri dimineaţă comisii; miercuri după-amiază plenul Camerei şi joi comisii. Şi urmează să precizăm aici, într-un fel sau altul, întâlnire cu Preşedintele Parlamentului Chinez. Şedinţa Biroului permanent va fi miercuri, imediat după şedinţa comună... Punem şedinţa Biroului permanent la ora 1300 şi la ora 1400 plenul Camerei, până la epuizarea ordinii de zi. Programul de după-amiază este până la ora opt.
|
|
|
|
Domnul Gelil Eserghep:
De la două până la patru şi jumătate.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Haideţi să punem până la cinci şi jumătate măcar.
|
|
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc:
Să fie şase, este corect.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Cred că este mai rezonabil aşa.
|
|
|
|
Domnul Gelil Eserghep:
1500-1800.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Doamnă secretar general.
|
|
|
|
Doamna Georgeta Ionescu
: Am înţeles că există o solicitare din partea ministrului integrării, pentru a face o prezentare.
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
În Biroul permanent. Se stabilise miercurea trecută să o invităm în Biroul permanent de miercuri pentru acea discuţie. Supun aprobării dumneavoastră, la solicitarea doamnei ministru al integrării europene, miercuri, să vină aici, pentru o discuţie referitoare la calendarul adoptării legilor de integrare. Cine este pentru? 5 voturi pentru. Împotrivă? Nici un vot. Abţineri? 4 (domnii Valer Dorneanu, Miron Mitrea, Augustin Bolcaş, Gelil Eserghep). S-a adoptat propunerea. Doamna ministru Anca Boagiu va fi invitată săptămâna viitoare, miercuri, la ora unu. Dânsa a propus ziua de miercuri, am înţeles că se întoarce; miercurea aceasta, poimâine.
|
|
|
|
Domnul Gelil Eserghep:
Cum ne facem noi, Parlamentul, programul, după programul unor miniştri!
|
|
|
|
Domnul Bogdan Olteanu:
Este la solicitarea domnului secretar Albu. Sunt convins că va fi o discuţie aplicată pe calendarul de integrare. Dacă sunteţi de acord, trecem la următorul punct.
|
|