Eu revin cu aceeaşi idee, dacă n-am putea pune votul final de la ora 15.00. Şi tot aş sugera să revenim ca şi luni să avem plen pentru proiecte de legi.
Domnule preşedinte, este imposibil să terminăm ordinea de zi, dacă nu facem şi luni şi miercuri plen, pentru că avem câteva sute de proiecte numai la capitolul respingeri, dacă vă uitaţi.
Domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi. Dacă reuşim şi terminăm ceea ce avem prioritar, deşi este greu de crezut, îl devansăm; dacă nu, să rămână pentru ora stabilită.
Susţin propunerea colegului de la UDMR. La cum este făcut, numai cu întrebări-interpelări, înseamnă că luni ar trebui să cuplăm, pentru dezbaterea proiectelor de legi, până se modifică regulamentul în care scrie ora Guvernului.
Săptămâna aceasta va conduce şedinţa de plen consacrată întrebărilor şi interpelărilor doamna vicepreşedinte Rodica Nassar, iar secretarii de şedinţă vor fi: domnul Laurenţiu Chirvăsuţă şi domnul Niculae Mircovici.