ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2015 ora 15:00
15. Solicitare din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice privind utilizarea autoturismului pe timpul vacanţei parlamentare
Săptămâna aceasta, parcă în şedinţa de luni, am avut această discuţie pe ordinea de zi şi am spus că nu se aprobă, doar în condiţiile în care comisia are activitate.
Din păcate, solicitarea este pe două luni. Dacă cerea pentru săptămânile în care comisia lucra, eram de acord, dar ei ne solicită pentru două perioade. Nu se poate. Se respinge.
Atunci, să refacă cererea, să spună în ce perioadă vrea să convoace comisia şi ce activităţi mai sunt.
Domnul George Ionuţ Dumitrică:
Avem o decizie de săptămâna trecută, nu mai este necesar să facă o altă solicitare, se supun acelei decizii şi vor avea aprobată maşina doar în perioada în care au activitate.