Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe oct. 2015 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 13 octombrie 2015 ora 15:30

8. Scrisoare din partea domnului deputat Eugen Tomac
amânată

Scrisoare din partea domnului deputat Eugen Tomac Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Proiectul acesta a fost retrimis iniţiatorilor din plen, nu?

Eu ştiu că pentru o comisie specială se poate face propunerea, conform Regulamentului, de către grupurile parlamentare, nu? Şi de un număr de .

Cum scrie în Regulament? Patru deputaţi fac o comisie specială?

Domnul Georgică Tobă:

Domnule preşedinte, a fost iniţial, îndeplinea condiţiile din Regulament, numai că nu era pe fond, nu era proiectul de hotărâre, nu corespundea, şi a fost retrimis iniţiatorilor.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Nu avea proiectul de hotărâre?

Domnul Georgică Tobă:

Ba, avea, dar nu corespundea exigenţelor regulamentare.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi acum corespunde?

Domnul Georgică Tobă:

Noi zicem că da.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun. Putem să-l dăm o săptămână liderilor grupurilor parlamentare să ne dea un punct de vedere şi ei?

Liderii grupurilor parlamentare, sunteţi de acord?

Mulţumesc foarte mult.

Îl repunem pe ordinea de zi lunea viitoare, da? Mulţumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 15:58