|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
La "Diverse", doamna deputat Cristina Nichita, Asociaţia HelpAutism, cere gratuit o sală de conferinţe. Îmi cer scuze că trebuie să răspundem doamnei deputat că numai comisiile fac astfel de cereri. Sunt de acord cu această chestiune, o susţin, o înţeleg, dar aş ruga-o frumos, dacă se poate, să o refacă pentru miercuri. Domnule Panciu, vă rog să îi comunicaţi, Comisia de muncă, Comisia de sănătate, ori ce altă comisie. Este o iniţiativă extraordinară, cunosc această asociaţie, ştiu munca domniei sale în această problemă destul de delicată. Vă rog să reveniţi cu ea miercuri, din partea unei comisii, care să susţină această acţiune. Deci în principiu nu avem nimic de obiectat, suntem de acord, dar să respecte procedura prin care un deputat face cerere la comisie, comisia preia această chestiune şi o transmite la Biroul permanent. Altfel, dacă nu, aveţi grupul parlamentar, care poate oferi doamnei deputat ajutorul pentru organizarea acestui eveniment. Mulţumesc foarte mult. Curtea Constituţională, cu ocazia "Zilei Constituţiei", doreşte să organizeze un dejun oficial cu participarea a o sută de persoane. Se propune gratuitate la "Salonul Brâncovenesc" şi dânşii plătesc numai costurile consumaţiei. Nu sunt probleme. Membrii Biroului permanent? Aprobat în unanimitate. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat doreşte, gratuit, "Sala C.A. Rosetti" pentru 500 de oameni. Este vorba de un concert de colinde şi cântece de sărbători cu o echipă de copii super-talentaţi din provincie şi din Bucureşti. Eu sunt de acord. Sunteţi de acord, membrii Biroului permanent? Da. Aprobată în unanimitate. Doamna Irina Radu vrea o discuţie cu Biroul permanent pe data de 25 noiembrie. Eu vă propun ca miercuri, la ora 14,00, membrii Biroului permanent să aibă o discuţie cu doamna Irina Radu, director general interimar al TVR. La această şedinţă să participe şi preşedintele Comisiei pentru cultură şi preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe. De acord? Da. Astfel, miercuri la ora 14,00 va avea loc o discuţie despre TVR. Vă mulţumesc. Aprobată în unanimitate.
|