|
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 9 decembrie 2015 ora 20:30
|
1. Notă privind repartizarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016 şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 la comisiile parlamentare în vederea elaborării rapoartelor şi a avizelor |
 |
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Stimaţi colegi, începem şedinţa. Discutăm punctele 1, 2, 3 şi 4, ele sunt toate la un loc.
|
| ............................. |
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
O parte din liderii grupurilor parlamentare m-au informat că au făcut şi un proiect de program. Am înţeles că domnul Arcaş a trimis şi la dumneavoastră, la Biroul permanent, sub semnătura domnului Arcaş şi a domnului Ştefan Viorel, procedura de depunere a amendamentelor, care a fost şi anul trecut şi acum trei ani şi acum patru ani. Suntem de acord cu ea. Noi am distribuit-o deja în căsuţele poştale ale deputaţilor. Dacă şi senatorii sunt de acord. Doar electronic - standardul pe care l-au stabilit cei doi preşedinţi de comisii. Deci, pe fond la Comisiile pentru buget din cele două Camere, iar pentru avize, conform unui program pe care îl văd aici - aveţi procedura aprobată de cei doi preşedinţi de Comisii pentru buget şi rugămintea mea este să o distribuim tuturor deputaţilor şi senatorilor. Dacă sunteţi de acord, membrii Birourilor permanente reunite? Mulţumesc. Aprobat în unanimitate. Se distribuie, aceasta este procedura standard. În ceea ce priveşte programul, începând din seara aceasta, am înţeles de la secretarii generali că până mâine dimineaţă toţi parlamentarii au în căsuţă. Dar liderii grupurilor parlamentare şi membri Biroului permanent au bugetul, avem procedura primită de la cei doi preşedinţi. Amendamentele se depun, ca de obicei, la grupuri, grupurile le trimit la comisii şi la comisia care dezbate pe fond. Sunt şi deputaţi şi senatori neafiliaţi. Rugămintea mea, domnilor secretari generali, prima dată dânşilor să le trimiteţi aceste compact-discuri, ca să nu existe probleme, în formatul editabil şi în formatul PDF. Deci, de astăzi până joi la ora 20,00 se depun amendamentele, deci până mâine seară, după care toată noaptea se centralizează de către grupurile parlamentare, dar şi la comisii, pe ordonatorii principali de credite. Grupurile parlamentare au obligaţia ca până joi să trimită la comisii şi pe ordonatorii principali de credite aceste amendamente depuse de către parlamentarii grupurilor parlamentare. Cei care sunt deputaţi şi senatori neafiliaţi depun automat la comisiile sesizate pentru aviz sau la cele de fond. Avizarea se face vineri, da? Vineri toată ziua se face avizarea.
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Domnule preşedinte, o rugăminte: toate comisiile de specialitate vineri dimineaţă să înceapă programul la ora 9,00, astfel încât până la orele 12,00-13,00-14,00 să se poată face avizarea, după care rapoartele, ca să poată să ajungă la Comisiile de buget-finanţe.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Deci, dumneavoastră spuneţi ca la ora 9,00 să înceapă comisiile de specialitate reunite.
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Exact. Cu excepţia Comisiilor de buget.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Deci, toate comisiile de specialitate, pentru avize: 9,00-12,00-13,00, până termină, da? Bun. Domnilor secretari generali, vă rog să faceţi un calendar începând cu ora 9,00. Dezbaterea generală pe buget.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Comisiile de buget-finanţe îşi fac propriul program şi fac dezbaterea generală pe legea generală.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dar de la ce oră? De la ora 16,00? Deci, dezbaterea generală pe buget de la ora 16,00, vineri.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi. Eu cred că ei se pun de acord, pentru că e dezbaterea generală a bugetului. E posibil ca ora 16,00 să fie foarte târziu, ei pot să înceapă mai devreme. Se pun de acord ei.
|
|
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:
Domnul Viorel Ştefan este de acord cu ora 16,00.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Ora 16,00. E o recomandare din partea noastră. Ei pot să înceapă şi la ora 12,00. Nu au legătură cu amendamentele şi cu avizările din comisii. Sâmbătă până duminică la ora 18,00 se fac dezbaterile pe ordonatorii principali de credite. Aceasta înseamnă că vineri toate comisiile care au dat avize şi amendamentele admise şi respinse, domnilor secretari generali să-i anunţaţi pe preşedinţii de comisii - şi admise şi respinse -, le trimit vineri spre sâmbătă către Comisia de buget-finanţe, astfel încât sâmbătă la ora 10,00 până duminică la ora 18,00 să se facă dezbaterea în Comisiile reunite de buget pe ordonatorii principali de credite şi se elaborează rapoartele asupra proiectului Legii bugetului de stat şi asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Corect?
|
|
|
|
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:
Trebuie stabilită o zi şi o oră până la care se redactează amendamentele la comisii, în aşa fel încât ele să poată să intre în dezbatere, să fie supuse dezbaterii, aprobării şi votului.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Joi. Parlamentarii depun, prin grupurile parlamentare, sau deputaţii independenţi, până joi, ora 20,00. Joi, de la ora 20,00, toată noaptea până vineri dimineaţa se centralizează amendamentele şi se vor dezbate în comisiile care dau avize. Vineri, Comisiile de buget dezbat numai bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale - dezbateri generale - şi după ce dau avizele vineri, până sâmbătă la ora 10,00 toate comisiile care au dat avize, cu amendamente admise şi amendamente respinse, le trimit obligatoriu în formatul stabilit de cei doi preşedinţi către Comisiile de buget.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
În condiţiile în care am stabilit că avizele se dau până la ora 14,00, cel târziu.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da. Deci, au o noapte întreagă să le centralizeze şi să le trimită. De sâmbătă de la ora 10,00 încep doar Comisiile de buget reunite dezbaterea şi durează până duminică la ora 18,00. La ora 18,00 trebuie să aibă toate documentele făcute, astfel încât parlamentarii în noaptea respectivă să le primească. Conform Regulamentului, trebuie să laşi minim 24 de ore. Fiind procedură de urgenţă, ai trei zile - o zi şi jumătate, o zi am mai acceptat, o zi între cele două, să vedem, apar greşeli, fiecare parlamentar să-şi vadă amendamentele, dacă sunt respinse să vadă când intră pe anexe, astfel încât să le susţină. Dacă are amendamente la corpul bugetului sau bugetului asigurărilor sociale, să şi le pregătească. Atunci, luni dimineaţă, la ora 10,00 sau 11,00 se depune proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale. La ora 11,00, cel târziu ora 12,00, noi avem şedinţa Birourilor permanente reunite şi stabilim tot timing-ul, adică cât durează dezbaterea generală, cât durează dezbaterea Legii bugetului de stat, după aceea când intrăm pe anexe, cât timp alocăm la fiecare ordonator de credite pentru susţinerea amendamentelor - chestiuni pe care le-am discutat întotdeauna. Ideea este ca de la 12,00 la 15,00 să facem dezbaterea generală - luni, de la ora 16,00 să începem dezbaterea pe anexe, care durează până seara târziu, a doua zi, marţi, toată ziua, începând cu ora 10,00 până la finalizarea programului, 21,00, 24,00, nu contează (eu vă propun să zicem 24,00), iar miercuri dimineaţă, dacă mai rămâne timp sau dacă liderii grupurilor parlamentare cer suspendarea lucrărilor, noi începem din nou de la ora 10,00 şi vedem. Eu am pus ora 14,00 votul final pentru cele două bugete. De obicei, înainte vorbesc liderii grupurilor parlamentare, iau cuvântul preşedinţii celor două Camere, intervine primul-ministru al României şi ministrul muncii. Durează câteva ore şi atunci, la ora 14,00 să avem votul final; cel târziu. Sunteţi de acord? Domnul Neacşu.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Deci, cu programul sunt absolut de acord, vroiam doar să mai aveţi în vedere dumneavoastră ca preşedinţi şi Birourile permanente faptul că tot în săptămâna viitoare trebuie să mai aprobăm şi Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei şi trebuie să treacă prin Cameră şi Senat, trebuie să aprobăm şi bugetul Camerei şi Legea privind indicatorii macroeconomici. Toţi trebuie aprobaţi înainte de avea dezbaterea bugetului.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Luni şi noi şi dumneavoastră. Cred că facem luni seara şi noi, că avem de aprobat bugetul. Bugetul este deja la comisie. Membri Biroului permanent sunteţi de acord cu acest program? După aceea ne asezonăm cu Senatul în aşa fel când dezbatem bugetul Senatului, să-l dezbatem şi noi pe al Camerei.
|
|
|
|
Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:
Dragi colegi, constat că este o armonie perfectă cum nu am mai văzut de ani mulţi. Sunt plăcut impresionat de această armonie care domneşte între membri Biroului permanent, mai ales între reprezentanţii marilor partide, dar vă mai propun ceva: să rugăm echipa tehnică să caute în toate analele din lume să vedem dacă mai există undeva un buget trecut într-o săptămână pentru că, dacă nu, e păcat să scăpăm aşa ocazie şi să nu ne punem în cartea Guinness a recordurilor.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Am înţeles că în legătură cu bugetul nu mai avem probleme. Programul este aprobat. Ridică cei doi secretari generali pe site-urile celor două Camere ale Parlamentului şi distribuie către toţi colegii noştri. Până la ora 24,00 vreau să fie în fiecare căsuţă poştală CD-ul, începând cu deputaţii neafiliaţi şi după aceea cu membrii grupurilor parlamentare de la cel mai mic la cel mai mare. Grupurile mari au. Domnul deputat Popa.
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Domnule preşedinte, ca să nu greşesc. Domnule Orban, mă scuzaţi domnule preşedinte, avem 24 de ore să depunem amendamentele? Ca să înţeleg ce vreţi să ne spuneţi.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Aveţi 24 de ore să citiţi întâi proiectul de Buget şi după aceea, amendamentele le depuneţi la anul la proiectul de buget de la anul.
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Şi dumneavoastră credeţi că este normal? Credeţi că este normal să duceţi în derizoriu dezbaterea pe buget?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Popa, unde aţi fost în ultimii 3 ani?
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Exact aici cu dumneavoastră şi v-am admirat într-o linişte aşa., nici nu ştiţi dumneavoastră cât de mult vă admir. De vreun an de zile, din ce în ce mai tare, nici nu pot să.. În seara asta îmi dau seama că aş putea să încep acum în şedinţa de Birou permanent să vă aplaud, este ceva incredibil, nu. Serios? Deci, avem 24 de ore să depunem amendamentele?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Este procedură de urgenţă.
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Am înţeles.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Maximum este 3 zile, după date înseamnă 72 ore.
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Domnule preşedinte, ne atacă cineva? Începe vreun război? De ce procedură de urgenţă? Mă scuzaţi! Nu înţeleg de ce procedură de urgenţă? Ne atacă cineva?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Astfel încât să plece la promulgare, domnule deputat; spre deosebire de dumneavoastră, grupurile politice parlamentare mai au şi primari şi ei ar dori ca acest buget să intre în pâine aprobat de consiliile judeţene şi de către consiliile locale undeva la mijlocul lui ianuarie, astfel încât oamenii să înceapă să-şi facă proiectele. Au fost ani în care l-am aprobat prin ianuarie şi a ajuns la consiliile locale prin martie şi atunci oamenii au pierdut cu licitaţii, cu proiecte europene foarte mult timp. Aceasta este dorinţa comunităţilor locale, să ştiţi!
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Este regretabil că ducem în derizoriu tot ce înseamnă parlamentarism.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
El trebuia să vină la 15 noiembrie, să ştiţi, nu acum.
|
|
|
|
Domnul Radu Mihai Popa:
Lăsaţi! Că nu.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Mergem mai departe.
|
|