Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe feb. 2016 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 1 februarie 2016 ora 13:00

31. Diverse

Diverse Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Tomac ne transmite că în data de 24 ianuarie - între orele 10,00 şi 16,00 - a avut loc o conferinţă dedicată dialogului românilor de pretutindeni. Am luat act.

Comisia pentru buget, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, organizează o întâlnire referitoare la normele metodologice la Legea achiziţiilor publice, cu titlu gratuit, pe data de 3 februarie, între orele 9,30 - 13,00.

Aveţi obiecţii, comentarii? Nu aveţi.

Aprobată în unanimitate.

AEP, în perioada 14 - 15 aprilie, organizează Conferinţa anuală a organismelor de management, împreună cu Comisia de la Veneţia, cu titlu gratuit pentru unele săli - Sala "Nicolae Bălcescu", Sala "Nicolae Iorga", Sala "Drepturile Omului".

Aveţi obiecţii, comentarii? Nu aveţi.

Aprobată în unanimitate.

AGERPRES organizează în perioada 16 - 17 martie lansarea de arhivă de fotografie istorică, precum şi o conferinţă privind siguranţa jurnaliştilor, cu titlu gratuit la Sala "C.A. Rosetti" şi la Sala "Drepturile Omului".

Membrii Biroului permanent, aveţi obiecţii, comentarii? Nu aveţi.

Aprobată în unanimitate.

IGPR organizează în data de 19 februarie evenimentul "Evaluarea activităţii Poliţiei Române pe anul 2015", cu titlu gratuit, la Sala "Nicolae Iorga".

Aveţi obiecţii, comentarii? Nu aveţi.

Aprobat în unanimitate.

Asociaţia EUROPLUS doreşte sub patronajul nostru, în data de 6 mai, să organizeze a patra ediţie EUROSFAT, împreună cu Preşedinţia Olandeză şi cu înaltul patronaj al Parlamentului European. Solicită trei săli de conferinţe de 60, echipamente, interpreţi aferenţi. Au făcut în fiecare an.

Aveţi obiecţii, comentarii? Nu aveţi.

Aprobată în unanimitate.

Vă rog, domnule Chirvăsuţă.

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Cu dorinţa de a ne constitui formaţiunea politică UNPR - grup de sine stătător, pe de o parte doresc să vă aduc la cunoştinţă, şi vin cu rugămintea ca în plenul Camerei să nominalizaţi un coleg din grupul parlamentar să facă nominalizările pentru constituirea liderului, a viceliderului şi a secretarului.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Chirvăsuţă, liderul dumneavoastră va veni la şedinţa liderilor, va vorbi cu domnul Neacşu şi cu domnul Nicolăescu şi cu ceilalţi lideri, şi vor stabili toată procedura. Automat, intrăm în noii coeficienţi. Este vorba de ceea ce am discutat la începutul şedinţei, când au deschis subiectul domnul Arpad, domnul Nicolăescu, domnul Ciucă şi domnul Neacşu - cu privire la procedura pe care o vom face în deschiderea şedinţei de astăzi.

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

Fiind o situaţie atipică, să permiteţi ca cel pe care îl propunem noi să participe la şedinţa liderilor.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Da, nu avem nici o problemă.

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Arpad.

Domnul Marton Arpad-Francisc:

În momentul în care se anunţă de către grupuri, atunci deputaţii care se constituie în grupul respectiv îşi aleg liderii, şi liderul de grup intervine şi anunţă că s-a desprins un număr de ... şi că au ales următoarea conducere. Aceasta este procedura normală.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Arpad are dreptate 100%.

Am luat act de ceea ce a spus domnul deputat Chirvăsuţă.

Ne vedem la ora 16,00 în plen.

Biroul permanent va avea loc după plen.

Vă urez o după-amiază frumoasă.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 22:16