|
Domnul Marian Neacşu:
Din câte ştiu eu, săptămâna trecută, preşedintele Camerei a avut o întrunire cu toţi preşedinţii de comisii şi s-au pus de acord asupra unui calendar. Deci, nu este vorba că apar de pe o zi pe alta. Ba mai mult decât atât, au convins că lucrează inclusiv luni în temeiul acesta, numai că miercuri nu s-a discutat acest lucru în Biroul permanent. Este o primă abordare. A doua, evident că ştim că, în general, comisiile lucrează fie în şedinţă comună, fie îşi fac fiecare temele în propria ogradă şi după aceea se pun de acord. Eu cred că preşedinţii de comisii vor găsi modalităţile prin care să poată să discute şi este bine să se pună ei de acord.
|