|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 8 februarie 2016 ora 14:00
 |
7. Solicitare din partea domnului deputat Gigel Sorinel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă |
 |
 |
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Sunt două: o solicitare şi o scrisoare a preşedintelui Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Domnul preşedinte a solicitat să-l primim astăzi la şedinţa Biroului permanent, este prezent. Din câte înţeleg eu, din nota înaintată de Secretariatul General, nu au fost respectate termenele regulamentare, Da, domnule secretar general?
|
|
|
|
Domnul Cristian Panciu: Da.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Înţeleg că da. Bun. Domnule Ştirbu, aveţi ceva obiecţii la subiect? Nu aveţi. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Gigel Sorinel Ştirbu:
Aş prezenta acum, ca să nu aştept după aceea să se desfăşoare toată ordinea de zi, da? Bun. Este în regulă. Dragi colegi, despre ce este vorba? Există un PLx 616/2013, PLx cu care Biroul permanent a sesizat Comisia pentru muncă. Din punctul nostru de vedere, al Comisiei pentru cultură şi punctul meu de vedere ca preşedinte al acestei comisii, credem că ar fi fost, conform Regulamentului, necesar şi regulamentar să fie sesizată în fond Comisia pentru cultură. De ce vă spunem acest lucru? Pentru că obiectul acestui PLx, cititul acestui PLx este acela de a declara ziua de 10 mai, ziua declarării independenţei naţionale. Nu vedem de ce Biroul permanent, conform Regulamentului, a sesizat în fond Comisia pentru muncă în situaţia în care în motivaţie şi în trunchiul legii nu se făcea referire la faptul că această zi de 10 mai ar deveni zi nelucrătoare şi ca atare, Codul Muncii nu ar fi avut deloc de suferit. Pe această logică, nu înţelegem de ce nu a fost sesizată în fond Comisia pentru industrii şi a fost sesizată în fond Comisia pentru muncă. Ca atare, solicităm şi solicitarea noastră, a Comisiei pentru cultură şi a mea personală ca şi iniţiator este aceea de a sesiza în fond Comisia pentru cultură. În situaţia aceasta s-au mai regăsit alte iniţiative legislative cu acelaşi obiect şi a fost sesizată în fond Comisia pentru cultură. Vă mulţumesc tare mult.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Iordache.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Eu vreau să vă spun următorul aspect. O propunere similară cu aceasta a domnului Puiu Haşotti a fost discutată tot la Comisia pentru muncă. Deci, eu cred că Biroul permanent, atunci când le-a trimis, a ştiut, a analizat foarte bine. Ar fi anormal acum după ce sediul materiei s-a discutat la Comisia de muncă, aţi fost şi dumneavoastră şi aţi participat la o serie de dezbateri. Că nu aţi primit satisfacţie când s-a discutat şi aici se bat istoricii dacă a fost 9 mai sau 10 mai ş.a.m.d. Din punctul meu de vedere, pentru că a fost retrimisă din plen la comisie, să rămână tot la Comisia de muncă, mergeţi şi vă susţineţi argumentele dumneavoastră. Dacă găsiţi înţelegere la Comisia de muncă, foarte bine, să fie schimbat din 9 în 10 sau din 10 în 11 sau cum găsiţi dumneavoastră acolo, ce date găsesc istoricii, dar a veni acum după ce a stat atâta timp la Comisia de muncă, s-a discutat cu argumente pro sau contra, au fost două puncte de vedere ale Guvernului: şi al Guvernului dinainte şi al Guvernului acesta. Repet, propuneri similare, Biroul permanent le-a dat tot la Comisia de muncă. Să venim acum că vezi doamne nu sunt ăia în stare, dar până acum numai ei au discutat, eu zic aşa. Să rămână în continuare, să discutăm la Comisia de muncă argumentele pe care dumneavoastră ni le prezentaţi, să le prezentaţi acolo şi dacă vă dă satisfacţie, foarte bine, puteţi câştiga şi la Comisia de muncă. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Vă rog domnule Ştirbu.
|
|
|
|
Domnul Gigel Sorinel Ştirbu:
Vă mulţumesc. Vă cunosc punctul de vedere domnule vicepreşedinte. Am venit aici pentru a îmi face datoria atât ca iniţiator cât şi ca preşedinte al Comisiei pentru cultură pentru stenogramă, repet pentru stenogramă, domnule vicepreşedinte trebuie să vă informez că în acest moment există o listă cu foarte multe semnături din mediul academic, mediul universitar, foarte mult istorici care susţin faptul că pe 10 mai a fost ziua declarării independenţei României. Vă mai atrag atenţia domnule vicepreşedinte că până în 1947, începând cu 1877, Ziua independenţei României s-a sărbătorit pe 10 mai, niciodată România, repet, niciodată şi pentru stenogramă spun aceste lucruri, niciodată România nu a serbat Ziua independenţei naţionale pe 9 mai. Este, putem spune, o reeditare a adevărului istoric. Am fost nevoit să fac aceste declaraţii aici pentru stenogramă. Vă mulţumesc tare mult.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Orban.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Stimaţi colegi, Sediul materiei este la Comisia de cultură. V-a explicat foarte clar că nu este vorba de zi liberă, care să fie o chestiune de competenţă a Comisiei de muncă. Dacă într-adevăr ar fi o zi liberă, deci ar fi afectate problemele de muncă, aceea ar trebui să fie comisia sesizată în fond. Dar chiar şi dacă ar fi fost o zi liberă, după opinia mea, ar fi trebuit făcut raport comun de Comisia de cultură cu Comisia de muncă. A dezbate această chestiune, care este o chestiune care în mod evident ţine de Comisia de cultură, mi se pare că menţinerea unui punct de vedere de a păstra Comisia de muncă sesizată în fond nu este conform Regulamentului Camerei şi mai ales nu este conform competenţei pe care o au membrii Comisiei de muncă, din care fac şi eu parte, cu modestie.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Buican.
|
|
|
|
Domnul Cristian Buican:
Punctul de vedere exprimat de domnul vicepreşedinte Ludovic Orban mi se pare în concordanţă cu Regulamentul. S-ar putea să fi greşit Biroul permanent în momentul în care a trimis la Comisia de muncă acest PL-x. Însă, având în vedere faptul că el s-a întors, putem să ne reparăm propria greşeală, chiar dacă veţi aduce argumente că Regulamentul nu ne permite acest lucru. În felul acesta eu cred că demonstrăm uneori că nu suntem criticaţi degeaba de cetăţenii României dacă insistăm să repartizăm nişte legi la comisii care pe fond nu sunt abilitate să discute aceste iniţiative legislative.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Dobre.
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre:
Am condus şi eu Comisia de muncă şi Comisia de muncă era sesizată numai atunci când prevederile unei legi de acest fel introduceau modificări în Codul Muncii. În ceea ce priveşte afirmaţia domnului vicepreşedinte Iordache, că istoricii se ceartă, nu, istoricii nu se ceartă. Istoria este una singură. Numai că pe perioada comunistă nu istoricii, ci ideologii au mutat data. Dacă noi acum, după 25-26 de ani de la 89 ne întoarcem înapoi, noi încercăm să forţăm istoria, ceea ce ar fi o gravă eroare din partea Parlamentului.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Mircovici.
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici:
Domnilor colegi, suntem un pic în eroare unii dintre noi, pentru că eu am în faţă textul propunerii legislative şi propunerea legislativă spune: "Se declară ziua independenţei României ziua de 10 Mai" (art.1). Iar art.2 spune: "...Modificarea alin.(1) al art.134 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, prin adăugarea zilei de 10 mai ca zi nelucrătoare". Deci, apare această prevedere în iniţiativa legislativă. Dar faptul că avem o propunere de genul acesta de a fi o modificare la Codul Muncii în opinia mea nu justifică cu nimic trimiterea unei astfel de iniţiative legislative numai la Comisia de muncă ca şi comisie de raport. Cred că ar fi trebuit la momentul respectiv... Dar noi, Biroul permanent, să dăm dovadă de mai multă atenţie şi să trimitem eventual această propunere legislativă şi la Comisia de apărare - pentru că armata română a fost cea care a asigurat independenţa de stat a României şi ministrul de război în 1878 a citit în Parlamentul României de la momentul respectiv Declaraţia de independenţă -, şi la Comisia de cultură, nu era nicio problemă şi nu era pentru prima dată când aveam trei comisii pentru un astfel de eveniment. Pe de altă parte, pentru stenogramă, pentru că s-a spus aici, eu am avut curiozitatea să citesc stenogramele Parlamentului unicameral pe care îl avea România la momentul respectiv, în care apare în data de 30 aprilie o discuţie despre nevoia declarării independenţei de stat a României şi în care în 30 aprilie se cere ministrului de război să declare în 9 mai în Parlamentul României ziua de 9 mai ca zi a independenţei de stat a României. Ministrul de război de la acel moment în ziua de 9 mai 1877 citeşte Declaraţia de Independenţă a României şi principele Carol este de acord cu această nevoie de a fi declarată independenţa României şi pe data de 10 mai după-amiază, la ora 13,00, invită Corpul legiuitor al României să fie prezent la Palatul Regal în calitate de invitat, pentru că, spunea domnia sa, "în al unsprezecelea an al intrării României în domnia Casei de Hohenzollern, pe 9 mai 1877 România şi-a declarat independenţa de stat". Deci, să nu punem nici în gura comuniştilor ceea ce a spus Regele Carol I şi nici noi să nu încercăm să ne punem anumite puncte de vedere mai de dreapta sau mai de stânga istoriei, în funcţie de evenimentul care s-a produs atunci. Toate aceste lucruri pe care eu vi le-am spus le găsiţi în stenograma din 9 mai 1877 a Adunării Legiuitoare a României, inclusiv cei care au fost prezenţi şi cei care au fost absenţi la momentul respectiv. Deci, despre aceasta este vorba la momentul acela. Să ne aducem aminte că noi în istorie mai avem un astfel de moment şi atunci a fost speculat de către Guvernul comunist de la momentul respectiv într-un mod inteligent. Ca să scăpăm de 12 februarie, Ziua Armatei Române, că era şi ziua armatei sovietice, s-a cerut în 1954 ca ziua armatei să nu fie sărbătorită pe 12 februarie şi armata română să sărbătorească la 25 octombrie, ca ultimă palmă de pământ românesc... Este un paradox. Era la 25 octombrie, când regalitatea nu mai exista în România, dar a fost menţinută ziua de 25 octombrie ca Ziua Armatei Române.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Stimaţi colegi, eu sunt inginer şi vreau să discutăm concret pe acest subiect. S-a făcut o dezbatere aici vizavi de importanţa zilei de 9 mai sau de 10 mai... Nu acesta este subiectul Biroului permanent. Acesta este subiectul legii la comisii sau la oricare comisie a fost repartizat. Nu avem decât cei care ne pricepem - eu nu mă pricep - să mergem să susţinem aceste idei în cadrul comisiei sau în plen. Legea va trece sau nu va trece cu votul plenului, până la urmă, indiferent de ce comisie va face raportul, domnule preşedinte. Deci, subiectul nostru de astăzi este că solicitarea domnului preşedinte Ştirbu, din păcate, este neregulamentară. Eu unul nu-mi asum să încalc Regulamentul. Solicitarea Comisiei de cultură a venit mult mai târziu decât cele 5 zile pe care le prevede Regulamentul. Punct. Aceasta este discuţia noastră în Biroul permanent. Restul sunt discuţii pe care le veţi face în cadrul comisiei. Sunteţi iniţiator, puteţi merge să susţineţi, puteţi susţine la plen şi atunci ne vom convinge colegii să votăm sau nu această lege. Acesta este punctul meu de vedere. Vă rog, domnule Neacşu.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Aţi anticipat ceea ce voiam să spun. Este foarte adevărat că există posibilitatea ca aparatului tehnic la momentul la care repartizează unul sau altul dintre proiectele legislative să le scape sesizarea uneia sau alteia din comisiile de specialitate care ar putea să fie interesate de proiect, motiv pentru care în Regulament există instituţia sesizării în termenele strict prevăzute şi anunţate ceva mai devreme, în măsura în care proiectul respectiv este de interes pentru una sau alta dintre comisiile noastre. Din păcate, ne aflăm în situaţia în care comisia nu a sesizat în termen sau nu s-a sesizat în termen că ar dori să întocmească raportul asupra proiectului respectiv - este un punct. Al doilea, cel puţin din istoricul acestui proiect, de ce nu a fost repartizat şi la Comisia de cultură, n-am răspuns la aceasta. Dar, dat fiind faptul că în proiectul iniţial exista acea menţiune privind zile libere, care a fost scoasă după aceea, era clar că era şi de competenţa Comisiei de muncă, pentru că era o problemă care se referea strict la Codul Muncii. În concluzie, solicitarea în momentul acesta contravine Regulamentului, pentru că este depăşit termenul stabilit strict şi expres de Regulament de 5 zile.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Mulţumesc. Deci, decizia este că solicitarea comisiei se respinge din motiv procedural, regulamentar. În rest, nu avem o problemă cu ceea ce urmează.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Supuneţi la vot, domnule preşedinte de şedinţă.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Să supunem la vot încălcarea Regulamentului?
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Solicitarea formulată de preşedintele Comisiei de cultură, şi anume aceea să se facă raportul la Comisia de cultură.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnule Orban, supunem la vot o procedură neregulamentară.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Biroul permanent este sesizat şi sunteţi obligat să supuneţi la vot.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Tot pentru stenogramă. Biroul permanent a repartizat această iniţiativă în 16 decembrie 2013. Solicitarea Comisiei de cultură a venit undeva în februarie 2016, după 3 ani aproape. Regulamentul spune foarte clar (art.64) că solicitarea se va face în cel mult 5 zile de la sesizarea comisiei ce urmează să întocmească raportul. Punct. Nu pot să supun la vot o chestiune care nu are legătură cu Regulamentul. Îmi pare rău.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Îmi pare rău. Ceea ce poate să facă un organism - acesta este un principiu - poate să şi desfacă. Nu este încălcarea Regulamentului, îmi cer scuze faţă de dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Vă rog, domnule Iordache.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Puteţi supune la vot propunerea domnului vicepreşedinte Ludovic Orban cu încălcarea... E mai mult de doi ani, stimaţi colegi! Doi ani înseamnă mai mult decât 5 zile. Aveau, totuşi, posibilitatea colegii de la Comisia de cultură, era altă formulă de Guvern în 2012, 2013. Dar cu propunerea dumneavoastră ca acum...; doi ani, care este totuşi ceva mai mult decât 5 zile, dumneavoastră ne propuneţi să votăm. Eu personal nu pot fi de acord cu o astfel de propunere. Dar, în sfârşit...
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Supun la vot. Membrii Biroului permanent vă rog să votaţi propunerea domnului vicepreşedinte Orban, care cere să încălcăm Regulamentul.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Păi dacă aşa este cu 5 zile.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Până la urmă protestez energic împotriva acestei supuneri la vot. Protestez energic!
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Da, deci, regulamentar, solicitarea a fost respinsă. Mulţumesc frumos.
|
|