Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2016 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 martie 2016 ora 14:00

17. Organizarea primei ediţii a Congresului românilor de pretutindeni
aprobată. Calendarul consultă

Organizarea primei ediţii a Congresului românilor de pretutindeni Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles că au propus comisiile un calendar.

Sunt două chestiuni pe care trebuie să le înţelegem: domnul Lubanovici şi cu domnul Bujor iar exced competenţelor pe care le au prin textul de lege. Secretariatul tehnic şi celelalte chestiuni se aprobă de către Birourile permanente reunite sau de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru că este în bugetul nostru, dacă nu mă înşel, sub nici o formă de către cele două comisii. Comisiile trebuiau să facă un singur lucru, să ne prezinte un nou calendar, atât. Noi ne uităm la calendar, celelalte chestiuni nu ne interesează.

Dacă aprobaţi calendarul? Da. Mulţumesc foarte mult.

Domnilor secretari generali, membrii Biroului permanent au aprobat calendarul în unanimitate, de aici încoace vă rog frumos să procedaţi conform legii care ne-a dat această obligaţie.

Şi eu v-aş propune, ca măsurile de organizare să le facem în Birourile permanente reunite, ca să nu existe nici o problemă. Numai resursele sunt la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, dar românii de pretutindeni sunt reprezentaţi şi de către senatori şi de către deputaţi.

Sunteţi de acord? Mulţumesc.

Domnule secretar general al Camerei Deputaţilor, dumneavoastră vă rog frumos să veniţi cu propunerea, împreună cu domnul secretar general al Senatului, dar dumneavoastră - pentru că aveţi în buget, astfel încât să aprobăm toate normele.

Vă rog frumos să vă uitaţi pe ele cu multă atenţie. Există un draft pe care îl avem deja propus de cei doi secretari generali, îl discutăm pe 21, da? Este bine? Vă rog frumos să vă uitaţi pe el, termen până pe 21, două săptămâni. Mulţumesc.

Nu mai sunt alte chestiuni pe ordinea de zi.

Dacă onorabilii membri ai Senatului sau Camerei Deputaţilor? Nu.

Declar şedinţa închisă.

Vă urez o zi frumoasă.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 11:37