|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Dacă la ordinea de zi a Biroului permanent sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobată. Deci, avem săptămâna viitoare şedinţa Camerei, discutăm la program. Luni, pe 21 o să avem BPR. Liderii grupurilor parlamentare, ordinea de zi pentru BPR. Vă rog frumos, eu v-aş propune să ne vedem luni înainte de Biroul permanent reunit şi de Biroul permanent al nostru, la mine în birou, toţi liderii grupurilor parlamentare să stabilim ce introducem pe ordinea de zi la BPR, cu o jumătate de oră înainte. Este bine? Este perfect, da. Marţi, la ora 11,00 avem plenul Camerei, cu discursul doamnei Boldrini. După discurs avem plenul reunit, la ora 12,00, imediat, da? Perfect. Vă propun următoarea variantă: o să vorbesc cu domnul Tăriceanu, să vedem cum o să facem. Ideea ar fi să facem la ora 14,00 BPR-ul, imediat ce se închide şedinţa de Biroul permanent al Camerei. Este bine ora 14,00? Dacă nu este 14,00 să vorbim de 14,30, cel târziu. Sunteţi de acord? Nu putem să hotărâm noi singuri, să vedem cum zice şi Senatul. Suntem jumătate, jumătate, după care avem şedinţa de grup parlamentar, fiecare grup parlamentar la ora 16,00 sau 16,30, să vedem, facem ora ministrului. Este vorba de stadiul de elaborare şi aplicare a normelor legale privind aplicarea Codului silvic - doamna ministru Cristiana Paşca Palmer. Sunteţi de acord? Marţi dimineaţă facem plen de la 10,00 la 11,00 şi de la 11,00 discursul? Este bine aşa?
|