|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu aş propune liderilor grupurilor parlamentare ca această comisie să fie o comisie comună. Legea din 2004 prevede această comisie. O să rog liderii grupurilor parlamentare să introducem pe ordinea de zi decât proiectul de hotărâre de constituire a acestei comisii comune, conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere şi până la următoarea şedinţă care, sper, să fie în două săptămâni de zile, să aprobăm regulamentul şi componenţa nominală stabilită şi negociată între liderii grupurilor parlamentare. Nu este o comisie pe care o înfiinţăm acum, stăm trei luni de zile şi după aceea iar o înfiinţăm în ianuarie. Mai mult, în ultima perioadă, Curtea de Conturi şi-a luat în serios atribuţiile prevăzute de art. 26 şi 27 din competenţele sale şi a început să trimită foarte multe rapoarte de audit financiar. Şi astăzi avem pe ordinea de zi astfel de rapoarte, care ar trebui să fie discutate de această comisie, o comisie comună care să rămână. şi cred că facem un bine şi Parlamentului, după aproape 10 - 12 ani de zile, că luăm această decizie. Conform Legii 94, eram obligaţi din 1992 să facem această comisie şi n-am reuşit. După 24 de ani, dacă o facem, eu cred că este un lucru foarte bun. Dacă domnul preşedinte al Senatului este de acord.
|