|
Domnul Niculae Mircovici:
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Cu tot respectul, şi eu mă asociez unor puncte de vedere care au fost exprimate aici şi aş vrea să fac o completare. Nu este vorba numai de aspectele penale privind un eventual abuz în serviciu sau mai ştiu eu ce legat de domnul Petre Roman. Nu este vorba numai de aspectele financiare de a primi sau nu nişte drepturi. Este vorba şi de un aspect politic extrem de important. Un deputat, indiferent din ce partid de la Putere sau din Opoziţie a fost la un anumit moment fără a exista o temeinică bază legală, pus în imposibilitatea de a-şi exercita un mandat constituţional. Ori aici , problema şi data trecută când a fost discutat în Biroul permanent, dacă ne uităm în stenogramă, eu am insistat asupra faptului că nu este corect să luăm decizia fără a avea o fundamentare clară, pentru că nu există o decizie definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată. Intr-adevăr, domnul preşedinte atunci, pe ce s-a argumentat, pe ce a scris A.N.I., pe altceva, asta-i mai puţin important, dar problema este că a insistat pe acest lucru. Este mai puţin important din punctul meu de vedere al deciziei noastre, pentru că noi prezumăm că o instituţie cum este A.N.I. trebuie respectată şi ea respectă legea în ceea ce priveşte deciziile luate, dar ne aducem aminte şi de principiul roman că "Erare umanum est, perseverare diabolicum". Adică noi nu trebuie să ajungem şi în momentul de faţă în situaţia de a fi întrebaţi de cineva de ce nu punem în normalitate o stare care, evident, este de anormalitate.
|