|
Domnul Marian Neacşu:
Aici am o observaţie. Nu cred că este cazul să transformăm Parlamentul şi Centrul de Conferinţe într-o anexă a Guvernului sau a Ministerului Dezvoltării. Mi se părea normal ca solicitarea aceasta să fie determinată şi generată eventual de comisia de profil sau în colaborare cu comisia de profil a Camerei Deputaţilor şi, atunci, probabil că demersul ar fi fost unul corect. Da, eu înţeleg că poate nu au spaţiile cele mai potrivite pentru a crea un eveniment de anvergura aceasta, şi este important să organizăm astfel de evenimente, dar Parlamentul nu este implicat aici decât în calitate de a pune la dispoziţie spaţiul respectiv, şi lucrul acesta nu mi se pare foarte în regulă. Deci, eu cred că ar trebui să direcţionăm această adresă către Comisia pentru administraţie; eventual în măsura în care ei vor organiza împreună acest eveniment sau sub patronajul preşedintelui Camerei, este altceva. De ce, până la urmă, Ministerul Dezvoltării poate să facă această acţiune şi orice alt minister, sau orice altă entitate, sau orice altă instituţie să nu o facă? Şi, atunci, este bine să avem o abordare unitară.
|