|
Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:
Ţinând cont de faptul că suntem la începutul unei noi legislaturi este necesar ca în această primă întâlnire Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare să stabilească ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi programul de lucru pentru ziua de mâine, 22 decembrie. Ţinând cont şi de cutuma parlamentară urmează să stabilim membrii Biroului permanent care vor participa la alegerea birourilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, comisii a căror componenţă va fi aprobată de plen. La materialele care vor fi scrise în ordinea de zi a şedinţelor Biroului permanent şi Comitetului liderilor veţi avea, şi vom avea acces şi în format electronic, ni s-a spus, de pe tabletele pe care le vom primi foarte curând de la Serviciul tehnic, serviciile Camerei Deputaţilor, însă până atunci o să ne desfăşurăm activitatea utilizând aceste mape care nu sunt electronice. Proiectul ordinii de zi a acestei şedinţe a fost distribuit, dar vreau să-mi permiteţi să mai fac o propunere: din cauza datei alegerilor, am ajuns ca abia la această oră şi în această zi să avem această şedinţă, mâine este 22 decembrie,şi aş vrea să fiţi de acord ca primul punct de pe ordinea de zi de mâine să fie o şedinţă solemnă dedicată împlinirii a 27 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, şi la punctul doi să fie aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Dacă sunteţi de acord cu această propunere. Vă rog.
|