|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 27 ianuarie 2017 ora 12:00
 |
3. Distribuirea către deputați a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2017 şi a proiectului Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 |
|
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
La punctul al treilea al ordinei de zi de astăzi avem distribuirea către deputaţi a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2017 şi a proiectului Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017. Avem o propunere de distribuire a celor două proiecte de legi către deputaţi. Fiecare grup parlamentar şi fiecare comisie va primi câte un CD cu cele două proiecte de legi, iar deputaţii vor putea să le acceseze de pe site-ul Camerei Deputaţilor. Vor fi distribuite către deputaţi după cum urmează: a). pe suport de hârtie - Preşedintele de şedinţă - 1 exemplar; - Comisia pentru buget finanţe şi bănci - 2 exemplare; - Serviciile Camerei deputaţilor - 2 exemplare. b). în format electronic 1. Pe CD: - Liderii grupurilor parlamentare - 7 CD-uri conţinând forma editabilă şi cea needitabilă a celor două proiecte de legi; - Membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor - 13 CD-uri conţinând forma editabilă şi cea needitabilă a celor două proiecte de legi; - Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor - 20 CD-uri conţinând forma editabilă şi cea needitabilă a celor două proiecte de legi (mai puţin Comisia pentru Regulament). 2. Pe site-ul Camerei Deputaţilor: - Pe internet: forma needitabilă a celor două proiecte de legi; - Pe intranet : forma editabilă a celor două proiecte de legi. 3. Toţii deputaţii vor prim, prin SMS o informare cu privire la faptul că pot accesa pe site-ul Camerei Deputaţilor cele două proiecte de legi. Dacă sunt obiecţii. Vă rog domnul deputat Arpad.
|
|
|
|
Domnul Marton Arpad-Francisc:
Eu unul sunt foarte potrivnic acestei modernizări pentru activitatea noastră care diminuează de fapt activitatea parlamentară. Cândva, toţii deputaţii am primit pe suport de hârtie tot Bugetul de stat. Cei care sunt mai vechi, ştiu. Pe urmă am primit câte un exemplar la fiecare grup parlamentar tot sub formă tipărită şi membrii Comisiilor, buget, finanţe la fel, şi toţii deputaţii am primit câte un CD, cu Bugetul de stat. Acum, am înţeles că vom primi la fiecare Grup parlamentar câte un CD editat, mi se pare o restrângere. Eu înţeleg, şi această eventuală posibilitate de a citi proiectul bugetului pe site-ul Camerei Deputaţilor, care fie vorba între noi, în ultima vreme destul de mult, cu intervale destul de lungi, este nefuncţional, deci nu poate fi utilizat zile întregi. Ca atare, dacă îşi propune cineva, că mai sunt şi nebuni din aceştia de deputaţi să lucreze, să citească bugetul, de exemplu acum, mi se pare că se închide nu ştiu de ce. Sâmbătă şi duminică nu există. Vă spun sincer că aşa era, în ultima vreme şi din când în când şi când intrăm în sală nu este accesibilă această formă de urmărire a procesului legislativ pentru că se lucrează la programe. Deci, acest comentariu măcar trebuia să fie făcut. Cu speranţa, dacă asta este propunerea dumneavoastră, măcar să funcţioneze site-ul Camerei Deputaţilor 24 din 24 de ore.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Mulţumesc. Doamna Turcan, vă rog.
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan:
Am reţinut din ceea ce aţi prezentat dumneavoastră forma în care va fi înaintat Bugetul de stat, deputaţilor. Însă, de asemenea cred că este foarte important să spunem, măcar astăzi, să menţionăm pentru a putea transmite la rândul nostru colegilor, timingul pe care îl vom avea pentru dezbaterea bugetului. Pentru că astăzi am citit în presă că va fi înaintat bugetul şi că un pic de predictibilitate pentru a avea prezenţă cât mai bună şi mobilizare în comisii şi în plen, este foarte important să avem, aşa că vă rog să agreăm zilele în care vom dezbate în comisii, zilele în care vom avea dezbateri în plen şi de asemenea ce program se anunţă pentru votul final, astfel încât toţi parlamentarii să poată să fie prezenţi.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Da, mulţumesc. Domnul Marton Arpad, deci este un minim de 7, 13, 20 de CD-uri, putem să facem mai multe, putem să mai multiplicăm şi noi la grup dacă este necesar şi cu intranetul, internetul, aveţi dreptate, şi pentru aceasta vă rog, intr-o zi când aveţi timp, liderii Grupurilor parlamentare să faceţi o întâlnire cu cei din staff-ul tehnic, cu cei de la IT, cum se cheamă acest serviciu, pentru ca să lămurim chestiunea aceasta, că într-adevăr eu nu ştiu dacă funcţionează în plen sau nu, dar dacă aşa este trebuie lămurită. În ceea ce priveşte intervenţia doamnei Turcan, v-aş ruga dacă aveţi amabilitatea după încheierea şedinţei, facem o discuţie pe subiectul acesta.
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan:
Dacă îmi permiteţi, mulţumesc că mi-aţi răspuns, putem avea o discuţie şi după Biroul permanent, însă mi se pare normal să rămână pe stenogramă pentru că aşa funcţionăm instituţional. Stenogramele sunt publice, aş vrea ca toată lumea să fie informată cu privire la ceea ce pregăteşte conducerea Camerei Deputaţilor şi ulterior a Senatului pentru dezbaterea Bugetului de stat.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Domnul Ciolacu, vă rog. Voiam de fapt să vă invit pentru o discuţie mai amplă şi atunci am vrut să introduc şi chestiunea aceasta.
|
|
|
|
Domnul Ion-Marcel Ciolacu:
Domnul vicepreşedinte, eu am înţeles de la dumneavoastră că invitaţi liderii de grup tocmai ca să punem la cap şi transparent tot programul care va avea loc săptămâna viitoare. Aceasta este şi ideea întâlnirii. Nu putem să spunem pentru stenograme, un program pe care nu l-am aprobat. El se aprobă în Biroul permanent reunit.
|
|
|
|
Doamna Raluca Turcan:
Cu toată preţuirea, eu nu vreau să fiu foarte insistentă însă deja sunt lucruri care deranjează şi ar fi păcat să ajungem la o tensiune care să împiedice buna desfăşurare a lucrărilor în Cameră şi, ulterior, în Camerele reunite. Am fost în situaţia în care s-au convocat şedinţe de la o oră la alta. Am fost în situaţia în care ordinea de zi se prezenta de la o oră la alta. Or, lucrurile astea nu pot să continue la nesfârşit. Pot să înţeleg că aveţi presiunea timpului şi că sunt foarte multe obligaţii legate de deţinerea majorităţii şi obţinerea guvernării. Însă trebuie să intrăm într-o formă instituţională. Una este să ne întâlnim cu liderii de grup, dar după aceea mi s-ar părea normal ca, oficial, să fie anunţat acest program. Pentru că numai dacă este anunţat oficial el are consistenţă şi ne putem raporta la el. Dacă îl păstrăm într-o discuţie informală între liderii de grup şi dumneavoastră, ca vicepreşedinte, s-ar putea ca la un anumit moment să apară surprize. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Deci, tocmai asta încercam să vă explic: dacă am face astăzi deja un timing pentru desfăşurarea lucrărilor în buget, este ca şi cum am fi luat o decizie fără să ne consultăm cu liderii grupurilor parlamentare. Mai mult decât atât, decizia o va lua Biroul permanent reunit care va avea loc astăzi la o anumită oră, când veţi fi anunţaţi. Făceam un pas înainte invitându-vă să avem o discuţie şi pe alte subiecte. Şi, pentru că aţi ridicat această problemă, o să o discutăm atunci, nu e nimic ascuns. În funcţie de ceea ce discutăm şi decide Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, vom propune Biroului permanent reunit. Vă rog, domnule Ghinea.
|
|
|
|
Domnul Cristian Ghinea:
Mulţumesc. Voiam să întăresc ce a spus doamna Turcan. Mi se pare că e ridicol să aflăm din presă când vom putea depune amendamente şi când vom discuta pe buget. Ştiu că nu este vina dumneavoastră, dar aceasta este situaţia. Însă colegii noştri ne presează. Ei muncesc, citesc proiecte de buget care sunt intermediare, care apoi.şi aşa mai departe. Rugămintea mea ar fi, dat fiind că liderul de grup al nostru nu poate să vină astăzi, să particip eu la această discuţie informală, înţeleg.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Deci, am răspuns. E acelaşi răspuns şi pentru dumneavoastră. Vă rog, domnule Nicolicea.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Dumneavoastră vorbiţi despre un draft. Evident că un draft există întotdeauna făcut de staff-ul tehnic, şi acest draft îl vom discuta împreună. Pentru că nu.chiar dacă avem majoritatea. Puteam să impunem chiar acum un anumit program. Nu asta este modalitatea noastră de lucru. Vreau să discutăm întâi cu liderii de grup şi ce reiese de acolo, din discuţiile comune, să intre pe ordinea de zi a şedinţei birourilor reunite şi apoi este final. Şi toată lumea îl va şti în timp util. Şi sunt cuprinse inclusiv ceea ce propuneţi dumneavoastră. Deci, este adevărat, un draft există, că trebuie să vii cu ceva, dar nu înseamnă că acela este bătut în cuie.
|
|
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase:
Da. Mulţumesc. Deci, dacă la propunerea de distribuire aveţi obiecţii? Nu sunt. Vă mulţumesc. Am epuizat ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent. Veţi fi anunţaţi astăzi. Bine. Mulţumesc.
|
|