Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mai. 2017 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 22 mai 2017 ora 14:15

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată. Cu modificări consultă

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dacă la ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent sunt obiecţii?

Da, domnule Dobre. Aveţi obiecţii la ordinea de zi a şedinţei de Birou permanent? Nu.

La Cameră.

Vă rog, domnul Ciolacu.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vreau ca două PL-x-uri să fie introduse pe ordinea de zi:

Pl-x 468/2016 - cu modificarea Legii 50, şi PL-x 431/2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2016 cu prorogarea termenului prevăzut de articolul 30 în Legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Sunt probleme? Nu.

Aprobat.

Vă rog, domnul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Propun să introduceţi pe ordinea de zi PL-x nr. 188/2017 - Proiect de lege pentru modificarea alineatului 5, articolul 65 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; a fost adoptat de Comisia de cultură, este la Comisia de muncă, s-a discutat, bineînţeles sub rezerva prezentării raportului.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

În regulă. Obiecţii? Nu sunt.

Aprobat.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Avem o notă privind iniţiativele legislative.

A, nu v-am văzut, vă rog.

Domnul Szabó Ödön:

Domnule preşedinte, încă două PL-x-uri.

PL-x 439/2016, este proiect de lege pentru modificarea articolul 8 din Legea drepturilor pacientului; propunem să fie trecut pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului şi, tot aşa, PL-x 140/2017 - Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2016.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

La propunerea domnului Odon sunt obiecţii? Nu.

Aprobat.

Domnul Ciolacu.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am la procedură de urgenţă, să fie prins proiectul de lege privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA Galaţi. Domeniul public al judeţului Tulcea. Este vorba de accesarea de fonduri europene şi procedura de urgenţă ar ajuta foarte mult să iasă...

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Obiecţii? Nu.

Mai sunt.? Domnul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Tot în procedură de urgenţă vă solicit - ştiţi că a fost acea lege care, în Decizia Curţii Constituţionale, Legea de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului 92/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, a fost PL-x 413/2016, a fost o problemă de constituţionalitate între Cameră şi Senat.

Vă rog să aprobaţi să între în dezbatere în procedură de urgenţă.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Obiecţii? Nu.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 0:46