|
|
Domnul Florin Iordache:
Pentru informare, o solicitare din partea Comisiei pentru sănătate şi familie privind distribuirea broşurii "Legea vaccinării: întrebări şi răspunsuri": solicitarea Comisiei pentru sănătate, a domnului Buicu, care doreşte ca această broșură să fie distribuită în faţa sălii de plen. În foaier. Am luat act. Alte intervenţii? Vă rog, domnul Dobre.
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre:
Mă scuzaţi că am ajuns cu întârziere. Dacă îmi permiteţi să revin la două chestiuni. În ceea ce priveşte solicitarea noastră privind invitarea domnului ministru al justiţiei, Tudorel Toader, legat de problemele din penitenciare, ştiţi că e un raport al doamnei Săftoiu; s-a spus că nu-l putem dezbate, şi atunci am recurs la această procedură parlamentară de discutare a punctelor noastre de vedere. Rugămintea mea este să fie programat.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Tocmai am discutat cu colegii, până să veniţi dumneavoastră, că.
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre:
Mă scuzaţi pentru întârziere.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Nicio problemă, nicio problemă. Mai bine că aţi venit dumneavoastră, că ne înţelegem! Deci, pe principiul alternanţei Putere - Opoziţie, săptămâna viitoare, când va veni rândul Opoziţiei, e solicitarea colegilor de la USR, pe invitarea domnului Meleşcanu; peste patru săptămâni, practic, ar trebui să fie rândul colegilor de la PMP, pentru că e rândul opoziţiei din nou; dacă colegii de la Opoziţie, la acel moment, respectiv Grupul PMP, nu va face o solicitare. Deci, în momentul în care vom avea o săptămână liberă, domnule Dobre, fără îndoială vom da curs solicitării dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre:
Deci înţeleg aşa: dacă discutăm şi convenim cu PMP-ul, nu-i o problemă.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Încă o dată vă spun: în săptămâna când e rândul Opoziţiei şi este liber, la acel moment. Că solicitare, poate face PMP-ul acea solicitare, deci. da? Mulţumesc. Alte intervenţii nu sunt?
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre:
A doua chestiune, la desemnarea unor membri ai Consiliului general al Institutului Român pentru Drepturile Omului avem şi noi o propunere, doamna Adriana Săftoiu.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Păi, tocmai am aprobat.
|
|
|
|
Domnul Victor Paul Dobre:
Mulţumesc frumos!
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Da. Alte intervenţii?
|
|
|
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Două chestiuni, am şi eu. Prima dintre ele, este legată de propunerea pentru reluarea votului la Comisia de administraţie. Ştiu că săptămâna trecută am discutat, era o solicitare de retrimitere. Dar, eu ştiu că s-au întâlnit, şi vroiam să ştim unde este această chestiune, că nu o văd nici pe ordinea de zi, sau nu ştiu dacă mai trebuie să fie ...
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Această chestiune o ştiu la Comitetul liderilor, aşa am stabilit acum o săptămână, la Comitetul liderilor această chestiune.
|
|
|
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Nu. A fost discutată din ce ştiu eu, şi vroiam să ştiu dacă mai apare din nou pe ordinea de zi şi o retrimiteţi spre comisii.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Păi dacă dumneavoastră îmi prezentaţi un document, eu nu pot să vă spun
|
|
|
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Păi nu cred că eu trebuia să prezint documentul respectiv. Eu cred că s-a solicitat prin BP-retrimiterea la Comitetul liderilor, şi acum trebuia să obţină de la Comitetul liderilor, în urma întâlnirii o comunicare.
|
|
|
|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Procedura este: în momentul în care Comitetul liderilor are o decizie, care este oficial consfinţită, puteţi să depuneţi la SG rezultatul acestei negocieri sau a acestei decizii. Altceva, mai mult, Secretariatul general nu este implicat pe Regulament în toată această procedură.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Dumneavoastră puteţi face orice fel de solicitare, direct la comisie.
|
|
|
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Pot să dau la comisie, dar nu, ideea este în felul următor: eu ce înţelegeam este că, Comitetul s-a întâlnit săptămâna trecută, şi pe obligativitatea de procedură era că să existe pentru ziua de astăzi o decizie, o soluţie, o.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Domnul vicepreşedinte, noi discutăm pe situaţie concretă. Nu avem un document, ca să ne pronunţăm pe el ca să îl trimitem Comisiei. Ei s-or fi întâlnit, or fi vorbit, dar nu l-au materializat.
|
|
|
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Eu ştiu că deciziile BP-ului sunt obligatorii.
|
|
|
|
Domnul Florin Iordache:
Avem un document domnule Ardelean? Deci, în lipsa unui document, discutăm ... când vom avea un document discutăm. Declar şedinţa închisă. La revedere!
|