|
Domnul Florin Iordache:
Proiect de decizie privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei, câte patru zile, aşa cum ştiţi, în fiecare lună, patru în iulie, patru în august. Doamna Iurişniţi, preşedinta Comisiei pentru egalitate de şanse, suntem de acord ca şi această comisie, ca şi toate celelalte, să aibă patru zile în iulie, patru în august. Rog secretariatul general să îi solicite doamnei preşedinte Iurişniţi să stabilească cele patru zile în iulie şi patru în august, cum au toţi colegii. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptat.
|