|
Doamna Silvia-Claudia Mihalcea: Imediat. Este pusă Lista aşa cum a fost aprobată la începutul anului, cu toţi banii, este vorba doar de redistribuirea a 6 milioane de lei. Noi am avut la început aprobarea pentru a demara procedurile de achiziţii pentru două terase, una este în desfăşurare, pentru cealaltă nu s-a finalizat. Nemaifiind timpul pentru a realiza această lucrare, banii vor fi distribuiţi pentru retehnologizarea unui hidrofor şi pentru drumurile de la C1, de la intrarea aceea de la INS până în partea cealaltă, tocmai în perspectiva derulării Preşedinţiei UE şi, bineînţeles, şi pentru imaginea instituţiei noastre.
|