Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe oct. 2007 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 2 octombrie 2007 ora 13:25

3. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
la pct. II B (BPI 890/2007 şi BPI 879/2007) nu s-a aprobat procedura de urgenţă, termen de depunere a raportului 14 zile consultă

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor Domnul Valer Dorneanu:

Procedură de urgenţă - din oficiu, pentru că sunt ordonanţe de urgenţă: pct.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7.

La cererea iniţiatorilor, modificarea şi completarea Legii nr.31/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei. Nu suntem încă pregătiţi pentru aşa o lucrare.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte, problema este următoarea: această lege privind modificarea şi completarea Legii 31 referitoare la funcţionarea Academiei de Ştiinţă a trecut prin Senat în procedură de urgenţă şi, de regulă, s-a creat o cutumă, ceea ce trece printr-o Cameră în procedură de urgenţă, normal... Grupul PSD susţine această chestiune.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles. Domnul Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Dânsul vorbeşte în numele Grupului PSD, eu vorbesc în nume propriu. Noi am stabilit aici, ca să nu mai apară discuţii între colegi pe diferite proiecte de legi propuse la urgenţă, cu atât mai mult respinse, merg pe drept comun.

Domnul Anghel Stanciu:

Aceasta nu este respinsă.

Domnul Ioan Munteanu:

Am adăugat, nu am vorbit numai de aceasta. Nu am făcut precizarea doar la acest proiect de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, există două propuneri în Biroul permanent pe care o să le supun votului, prima, procedură de urgenţă şi a doua, termen scurt.

Domnul Valeriu Zgonea:

Domnule preşedinte, chiar dacă este colegul nostru, este o decizie în unanimitate a Biroului permanent. Am stabilit.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, Biroul permanent propune procedură cu termen foarte scurt. Comitetul liderilor?

Domnul Anghel Stanciu:

Ce înseamnă scurt?

Domnul Valer Dorneanu:

Cel mai scurt termen.

Doamna Georgeta Ionescu :

14 zile!

Domnul Anghel Stanciu:

Mulţumesc colegilor mei de la PSD pentru sprijin!

Doamna Georgeta Ionescu :

Dar comisia poate să prezinte mai devreme raportul.

Domnul Valer Dorneanu:

Comisia poate să prezinte în trei zile şi atunci se repune în discuţie includerea lui pe ordinea de zi a şedinţei în plen. V-am dat o sugestie stimulativă.

Domnul Anghel Stanciu:

Am înţeles, domnule preşedinte. Aşa voi face şi eu cu PSD-ul.

Domnul Valer Dorneanu:

Propunerea legislativă privind modificarea unui articol din Legea pomiculturii - acelaşi termen.

Celelalte sunt în procedură de drept comun.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 10:16