|
Domnul Silviu Dehelean:
Da, mulţumesc, doamna preşedintă. Există aici unul dintre proiecte privind Ordonanţa de urgenţă nr. 12/2019 cu care va fi sesizată, pentru raport, o comisie specială, la fel cum a fost şi cu Ordonanţa 7. Întrebarea este: câtă vreme această comisie specială nu s-a mai întrunit în acest an, de ce nu sesizăm Comisiile juridice? Şi aş vrea să vă pun în vedere şi faptul că mai există alte proiecte de lege care sunt în circuit şi cu care este sesizată Comisia juridică şi care au acelaşi obiect, respectiv Legile Justiţiei. Şi de aceea aş solicita să avem un tratament unitar, să le trimitem, să sesizăm aceeaşi comisie pentru toate aceste proiecte, fie Comisia specială, fie Comisia juridică; că nu înţeleg care este criteriul pe baza căruia selectăm fie Comisia specială, fie Comisia juridică.
|