|
Doamna Ştefania Bîrlibescu: Este actualizată lista, deci nu există posibilitatea să fi fost la data la care s-a transmis către Cameră un proiect care să nu fie în procedură la Cameră şi să fie conţinut de lista de priorităţi. Acuma, în ceea ce priveşte modalitatea de întocmire a listei de priorităţi, e un proces destul de amplu şi laborios, în care se întocmeşte această listă. Într-adevăr, aveţi dreptate, cu siguranţă putea să fie făcută mai devreme însă noi pornim întocmirea listei, cerinţele către ministere, cu mult timp înainte ca aceasta să fie supusă aprobării Guvernului. Şi este o procedură destul de greoaie şi consumatoare de timp.
|