Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe sep. 2019 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 24 septembrie 2019 ora 13:05

2. Oferta editorială a Societăţii Române de Televiziune pentru reflectarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019
s-a luat act consultă

Oferta editorială a Societăţii Române de Televiziune pentru reflectarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019 Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Avem punctele 1 şi 2:

Oferta editorială a Societăţii... la dumneavoastră, acolo, vă strângeţi. Oferta editorială a Societăţii Române de Radiodifuziune pentru reflectarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019;

Şi 2 - Oferta editorială a Societăţii Române de Televiziune pentru reflectarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019.

Atât la punctul 1 şi 2 avem, conform Legii 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă, pentru accesul candidaţilor la serviciile publice de Radio şi Televiziune.

În acest sens, SRR şi SRTV ne-au transmis oferta editorială pentru reflectarea campaniei electorale.

Pentru eficienţă, vreau să vă propun următoarea procedură: voi da cuvântul reprezentanţilor SRR şi SRTV pentru o prezentare de maxim cinci minute a respectivelor oferte; şi doi, după aceste prezentări, candidaţii, reprezentanţii acestora, pot avea scurte intervenţii pentru clarificarea anumitor nelămuriri, dacă acestea există.

Înainte de a începe, vreau să salut prezenţa candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora.

Dau cuvântul reprezentantului TVR şi apoi SRTV, cu menţiunea că noi, aici, stabilim cadrul general, şi ulterior va avea loc o şedinţă tehnică în care veţi stabili timpii, şi conţinutul şi toate celelalte chestiuni necesare.

Mulţumesc.

Domnul Cristian Zgabercea:

Bună ziua, domnilor preşedinţi!

Bună ziua, domnilor senatori şi deputaţi!

Reprezint Televiziunea Română, mă numesc Cristian Zgabercea, sunt manager de proiect şi mă ocup de partea asta de aproape opt ani de zile.

Din păcate, doamna Preşedinte îşi cere scuze, dar este la o întrunire a Uniunii Europene de Televiziune, la Roma.

Pe scurt, oferta noastră este în concordanţă cu legea şi ultimele modificări aduse de CNA la această lege.

Vom pune la dispoziţie timpi pentru promovare electorală şi pentru dezbatere electorală pe mai multe canale, pe canalul 1 de televiziune, cu componenta lui posibilă de HD, pe TVR3, pe TVR Moldova, pe TVR Internaţional şi pe studiourile teritoriale.

Deci, oferta este complexă.

În aşa fel încât pe TVR 1 şi TVR 1 HD vom avea promovare electorală în timpul zilei; la prânz, suntem un pic limitaţi de oră şi de Cupa Mondială la Rugby, care e în desfăşurare, după cum cred că aţi văzut şi dumneavoastră, şi dezbaterea electorală în prime-time va fi pe 53 de minute, de luni până vineri.

Aceste produse vor fi redifuzate şi pe TVR Internaţional, în funcţie de prime-time-urile fuselor orare ale zonelor în care suntem recepţionaţi din Statele Unite până în Australia, şi pe TVR Moldova.

Pe TVR3, se vor aduna produsele studiourilor teritoriale, deoarece fiecare studio teritorial va avea o oră de dezbatere pe rând în zilele săptămânii de luni până vineri fiindcă avem şi studiouri teritoriale. Vor fi difuzate aceste produse şi pe studiourile teritoriale şi pe TVR3.

Urmează ca după definitivarea listei de candidaţi şi a staff-urilor domniilor lor, să avem o întâlnire cum avem de obicei unde vom face în aşa fel încât să repartizăm perfect în mod echitabil conform legii, toţi timpii de antenă tuturor candidaţilor care vor fi înscrişi în cursa electorală.

Eu vă mulţumesc, cred că mai mult de atâta dacă aveţi vreo întrebare vă pot răspunde.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulţumesc.

Domnul preşedinte Severin.

Domnul Georgică Severin:

Sărut mâna doamnelor, bună ziua domnilor, mă bucur să vă revăd şi vă doresc o toamnă cât mai frumoasă.

Legat de oferta editorială a Societăţii Române de Radiodifuziune cu privire la reflectarea campaniei electorale pentru Alegerile prezidenţiale, are la bază prevederile deciziei CNA numărul 781 din 3 septembrie 2019.

Astfel că, oferta va cuprinde: buletine de ştiri electorale, rubrici privind tehnica votării, emisiuni de promovarea programelor competitorilor electorali şi emisiuni de dezbatere electorală.

Transmisiunile se vor face pe Radio România Actualităţi, Radio România Regional, aici înţelegând Radio România Bucureşti FM, Radio România Cluj, Constanţa, Craiova Iaşi, Reşiţa, Timişoara, Târgu-Mureş şi Braşov FM pe Antena satelor şi pentru Diaspora vom transmite aceste programe şi pe Radio România Internaţional.

Astfel, vom avea:

-buletine de ştiri electorale câte trei ediţii ori 5 minute, timp de 28 de zile;

-emisiuni de dezbatere electorală în prime-time-ul radiofonic la ora 12,00, 20 de emisiuni ori 55 de minute;

-emisiuni de promovare electorală, 20 de emisiuni ori 55 de minute;

-şi rubrici de tehnica votării 5 rubrici a 2 minute.

În total numai pe Radio România Actualităţi vom transmite 43 de ore şi 50 de minute. Astfel toate aceste programe vor fi preluate şi pe canalele enunţate încât conform planificării noastre în acest moment Societatea Română de Radiodifuziune va pune la dispoziţia campaniei electorale un total de 498 de ore în perioada de campanie electorală.

Evident aşteptăm întâlnirea tehnică cu candidaţii pentru a discuta detaliile, toţi candidaţii confirmaţi de Autoritatea Electorală Permanentă vor avea acces gratuit şi în mod egal la programele postului public.

Dacă sunt întrebări vă stau la dispoziţie.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulţumesc pentru prezentare.

Vreau să mă asigur că toţi candidaţii sau reprezentanţii acestora vor primi de la dumneavoastră datele de contact ale persoanelor care se vor ocupa de convocarea şedinţelor tehnice, care vor avea loc pentru stabilirea tuturor detaliilor.

Rog domnii candidaţi sau reprezentanţi ai acestora dacă aveţi puncte de vedere sau dacă sunt necesare clarificări, vă rog să interveniţi.

Da, vă rog.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Bună ziua, sunt Ionuţ Moşteanu din echipa de campanie a domnului Dan Barna de la USR.

Înţeleg că vor urma nişte şedinţe tehnice, ştiu că am avut una şi la europarlamentare, atunci vom decide ordine, moderator şi aşa mai departe.

Am totuşi o întrebare pentru echipa TVR.

Cine va fi moderatorul dezbaterii de seară?

Domnul Cristian Zgabercea:

Şi la noi se discută încă, din punct de vedere editorial când se strânge Comitetul director se va stabili cine va fi şi moderatorul.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Am rugămintea şi aş vrea să rămână şi pe stenogramă şi în acest plen, să căutaţi ştiu că există resurse de personal competent şi imparţial, un moderator care este imparţial.

Cel care a fost la europarlamentare este un moderator care a adus Societăţii Naţionale multe plângeri şi sesizări la CNA.

Deci, avem nevoie de cine imparţial care să reprezinte în mod egal toţi candidaţii aşa cum este normal pentru Televiziunea Naţională.

Mulţumim.

Domnul Cristian Zgabercea:

Vă mulţumesc pentru sugestie, dar vreau să vă spun că nu am avut nicio plângere la CNA la europarlamentare.

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Nu la europarlamentare, ci anterior.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Dacă mai sunt intervenţii?

Vă rog.

Doamna Irina-Sorina Coliţă:

Bună ziua, Irina Coliţă de la Partidul Mişcarea Populară, reprezint candidatul Teodor Paleologu.

Aş vrea să ştiu dacă se mai pot aduce modificări acestui program prezentat de către TVR? Pentru că eu aş avea nişte observaţii de făcut.

Domnul Cristian Zgabercea:

Modificări numai în cazuri speciale, ele sunt hotărâte aşa în funcţie de grila de toamnă a Televiziunii Române, sunt făcute.

Deci, numai Comitetul director poate să mai modifice numai în cazuri speciale.

Doamna Irina-Sorina Coliţă:

Mă refer în sensul că am văzut că lipsesc nişte... lipseşte acea dezbatere cu toţi candidaţii pe care toată lumea o aşteaptă de la televiziunea publică. Este clar că în privat nu vor avea toţi candidaţii acces şi că de la Televiziunea publică România aşteaptă o dezbatere clară căreia să i se aloce mult timp, suficient timp încât alegătorii să-şi facă o idee despre fiecare candidat în parte.

Domnul Cristian Zgabercea:

V-aţi grăbit puţin. Eu v-am spus timpii şi zilele în care se difuzează. Bineînţeles că pentru finalul campaniei vă vom propune această dezbatere. Nu ştiu dacă va fi acceptată de toţi candidaţii, dar noi o vom propune. Deci, pe timpii alocaţi.

Doamna Irina-Sorina Coliţă:

Şi aş mai avea nişte...

Aş vrea să ştiu dacă aceste clipuri de promovare electorală, care se difuzează în miezul zilei - nu ştiu cum aţi stat cu audienţele la europarlamentare, chiar aş vrea să am acces la cifrele de audienţă de la emisiunile cu clipuri electorale din campania de europarlamentare - aş vrea să ştiu dacă aceste clipuri nu pot fi inserate ca şi publicitate în prime-time, în timpul emisiunii de dezbatere.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Sunt totuşi nişte întrebări tehnice. Pe mine nu mă deranjează să asist la ele şi cred că nici pe colegii noştri, dar aş vrea să ne limităm la cadrul general. Presupun că şi domnul director a zis în cazuri speciale, eu aş fi întrebat ce înţelege dânsul prin aceste cazuri speciale, aş fi fost totuşi mai...

Domnul Cristian Zgabercea:

Sunt cazuri de forţă majoră în care iese o emisiune din cauza unui breaking news foarte important...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Nu, nu, nu, lăsaţi, că eu nu candidez, nu trebuie să-mi răspundeţi mie!

Domnul Cristian Zgabercea:

Un cutremur, o...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Da? Adică dacă avem întrebări totuşi generale, urmând pe urmă staff-urile de campanie, cum se procedează, să vă întâlniţi şi să negociaţi şi cu ceilalţi candidaţi şi aşa mai departe.

Doamna Irina-Sorina Coliţă:

Îmi cer scuze, eu vorbeam din experienţa ultimelor campanii.

Un singur lucru aş mai dori: aş dori să profit de acest context şi, cu cât de multă diplomaţie pot, aş vrea să rog Televiziunea Română să încerce în această campanie să evite prezenţa politicienilor la emisiuni de tipul "Viaţa Satului" în plină campanie electorală, emisiuni de folclor sau alte emisiuni care fac audienţă mare la TVR şi unde la Europarlamentare ne-am trezit cu liderii unor partide politice, şi nu a fost foarte în regulă, nu a fost echitabil.

Mulţumesc.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am înţeles aluzia dumneavoastră.

Să ştiţi că se pare că nici nouă nu ne-a fost foarte folositoare.

Dacă mai sunt intervenţii din partea candidaţilor sau reprezentanţilor?

Dacă nu, vă mulţumesc mult pentru prezenţă, urmând cele două instituţii să ia legătura cu staff-urile.

Mulţumim mult.

Domnul Cristian Zgabercea:

Vă mulţumim. La revedere.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 17:29