Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe dec. 2019 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 decembrie 2019 ora 14:03

4. Scrisoarea doamnei Renate Weber, Avocatul Poporului, prin care transmite nominalizările pentru ocuparea a două funcţii de adjuncţi ai acestuia
la Comisiile juridice din cele două Camere pentru a întocmi avizul comun până la data de 17.12.2019 consultă

Scrisoarea doamnei Renate Weber, Avocatul Poporului, prin care transmite nominalizările pentru ocuparea a două funcţii de adjuncţi ai acestuia Domnul Teodor-Viorel Meleşcanu:

Următorul punct, punctul patru se referă la nominalizările Avocatului poporului pentru ocuparea funcţiilor de adjuncţi ai acestuia, după cum urmează: domnul Mircea Criste pentru domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare; doamna Raluca Ecaterina Alexandru pentru domeniul privind prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie.

Potrivit dispoziţiilor legale, 35 din `97 adjuncţii Avocatului Poporului sunt numiţi pe o durată de cinci ani de către Birourile permanente, la propunerea Avocatului Popoului cu avizul Comisiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor.

Dacă doriţi să interveniţi? Sunt probleme, aveţi observaţii?

Dacă nu, atunci vom transmite propuneri nominale către Comisiile juridice din Senat şi Camera Deputaţilor pentru avizare până la data de... până pe 17 decembrie deci, Comisiile juridice din Senat şi Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc!

Trecem la punctul următor.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 9:49