|
Doamna Anca Dana Dragu:
La punctul 16 avem informarea preşedintelui Curţii de Conturi privind vacantarea unui post de consilier de conturi, ca urmare a decesului domnului Vasile Gherasim la 7 noiembrie 2020. Potrivit art.60 alin.(1) lit.h) din Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, preşedintele Curţii de Conturi comunică posturile vacante de membri ai Curţii de Conturi către Parlament pentru luarea de măsuri în vederea ocupării acestora. Conform art.46 alin.(1) din aceeaşi lege, membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea Comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani care nu poate fi prelungit sau înnoit. Aşadar, vă propun să luăm act de informarea Preşedintelui Curţii de Conturi.
|