|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 14 decembrie 2005 ora 10:20
 |
2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor |
 |
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Programul de lucru pentru săptămâna viitoare. Programul în principiu: marţi este şedinţă comună, cu un prim segment legal de Revoluţie. Mie nu mi-aţi dat un proiect de program, dar nu este nici un fel de problemă. Noroc că iau de la colegi.
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa:
Vedeţi dacă nu este la sfârşit.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Poftim? A! Poate după aceea. Da, corect. Atunci, cu programul. Luni avem şedinţa în plen. Votul final, marţi prima parte consacrată împlinirii a 16 ani... Poate că, luni, ar trebui la ora 12,30 să facem o şedinţă a celor două birouri permanente, totuşi. Să vorbim cu cei de la Senat, dacă sunteţi de acord, pentru că trebuie - în mod formal - să luăm această decizie şi să stabilim, poate, nişte timpi de desfăşurare, regulile obişnuite. Timpul de dezbatere... vreau să vedem dacă sunt unele implicaţii determinate de deciziile liderilor de grup pentru şedinţă. Deci, luni la 12,30, să vedem, împreună cu liderii dacă unele negocieri au dus la soluţii complete, dacă menţinem pe ordinea de zi punctele respective. Va trebui să verificăm luni toate aceste aspecte.
|
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Dacă-mi permiteţi! O sesizare - şi v-aş ruga să luaţi o atitudine - Birourile permanente reunite au aprobat ca la Comisiile de buget-finanţe reunite să fie audiat candidatul nostru pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, conform hotărârii liderilor, tranzacţiilor făcute şi aşa mai departe. Numai că, din nu ştiu ce considerente, nu cele formale, cele reale - nu le cunosc - audierea care trebuia să aibă loc ieri nu a avut loc. În aceste condiţii, consider că este o modalitate de blocare a hotărârilor Birourilor permanente şi v-aş ruga, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, să luaţi o atitudine. Domnul Vosganian, din câte am fost informat, a plecat în Franţa, se reîntoarce numai mâine. Deci, audierea ar putea să aibă loc mâine sau vineri. Eu nu sunt un tip care să-mi fac complexe, să spun că "aceasta este o atitudine împotriva candidatului partidului nostru", sau aşa ceva. Eu spun că asta este o atitudine de blocare a hotărârilor Birourilor permanente. Şi, este neplăcut. Am ţinut să o fac publică.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Noi putem să cerem şi pot să fac şi eu o scrisoare şi domnul Văcăroiu, către cele două comisii, prin care să le cerem ca până luni la ora 12,30 - când va avea loc şedinţa în care trebuie să luăm notă de acest lucru - să realizeze audierea respectivă, conform deciziei Birourilor Permanente şi să ia măsuri în conformitate cu decizia Birourilor.
|
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Vă mulţumesc. Era soluţia ce o aşteptam.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Doamna Popa.
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa:
Stimaţi colegi, Observ la materialele suplimentare o notă din partea Premierului prin care doreşte ca plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului să expună raportul cu tema "Pregătirea aderării la Uniunea Europeană - prioritatea Guvernului României în 2005, progrese obţinute - drumuri de parcurs". Solicitare pe 20 decembrie, exact când avem şedinţa comună. Probabil că asta este o hotărâre pe care o vom lua la şedinţa comună cu Senatul, putem să ne expunem un punct de vedere astăzi.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Fiind vorba de o întâlnire a celor două Camere, în mod evident că nu putem să luăm o decizie de acest gen decât la şedinţa Birourilor reunite. Fiind vorba de o solicitare pentru 20 decembrie, oricum Camera este convocată pentru data aceasta. Problema ar fi doar de a introduce un al treilea segment în program. Deci, avem un prim segment - "Revoluţia" -, pe urmă "Integrarea europeană" şi chestiunile concrete. Teoretic, eu cred că lucrurile acestea se pot, dar acesta este un lucru personal. Decizia trebuie să o ia... Deci, luni, la ora 12,30. Chestiunea aceasta o transferăm pentru şedinţa de luni a Birourilor permanente, dar cu evaluarea, cred pozitivă, că acest lucru este posibil în şedinţa de marţi.
|
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Dacă-mi permiteţi! Problema este de formă şi nu cred că este de neglijat această formă. Dacă domnul Prim-ministru s-a adresat Camerei Deputaţilor şi Biroului permanent al Camerei Deputaţilor este responsabilitatea noastră ca, în conformitate cu Regulamentul să punem pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor. Pentru că una este să prezinţi o informare în faţa unei Camere şi...
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Domnule vicepreşedinte, textul a fost distribuit. Al doilea alineat este foarte clar:"Având în vedere că potrivit textului constituţional rapoarte de acest tip se dezbat cu prioritate, vă rog să supuneţi atenţiei Birourilor permanente .."
|
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Este clar.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Deci, deocamdată, este pentru informare şi luni vom examina. Vă rog, doamna Secretar de stat.
|
|
|
|
Doamna Georgeta Ionescu
: Fac doar precizarea că aceeaşi solicitare a fost adresată şi preşedintelui Senatului.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Am bănuit... Alte observaţii în legătură cu programul?
|
|
|
|
Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:
Miercuri am introdus comisii, joi plenul Camerei. O singură întrebare am: credeţi, dacă modificăm, nu ar fi o imagine mai bună pentru noi să avem plen miercuri şi comisii joi?
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Eu am să vă spun. Am reflectat - m-am gândit - nu am reflectat, dar m-am gândit totuşi la chestiunea asta. Ar fi prea mult să spun că am reflectat. Din informaţiile mele, pe 21 decembrie vor fi foarte multe activităţi, depuneri de coroane. Vor fi în Bucureşti. Din câte ştiu, poate mă înşel... Dacă noi vom avea activitate în plen, va fi destul de complicat.
|
|
|
|
Domnul Gelil Eserghep:
Majoritatea activităţilor sunt pe 22 decembrie în toată ţara, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Nu ştiu... Dacă sunteţi de acord să decidem acest lucru luni, în funcţie de programele pe care le vom avea săptămâna viitoare.
|
|
|
|
Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:
S-ar putea să avem marea surpriză joi să nu....
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
De acord. Putem să facem atunci miercuri şedinţă în plen şi joi şedinţă în comisie. Deci, vă rog să reflectaţi, vedeţi programele şi în teritoriu, să vedem şi programele în Bucureşti. Luni le vom şti cu certitudine. Rămânem flexibili pe această chestiune şi decizia o luăm luni. Avem vreme să hotărâm aceste lucruri. Dacă mai sunt observaţii în legătură cu programul? Atunci, eu îl supun votului dumneavoastră cu aceste rezerve şi cu înţelegerea că vom definitiva luni, în funcţie de programul săptămânii. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Şi Comitetul liderilor... Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|
|