|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Doamna preşedinte, tocmai asta spunem noi, că nu s-a clasat aşa cum trebuia să se întâmple şi că ar fi trebuit respinsă prin vot. N-are sens să ne reamintim de ce nu s-a întrunit nicio şedinţă de BPR în ultimele două-trei luni ale legislaturii precedente, pentru că, deşi am încercat să facem de câteva ori, nu s-a mai putut şi n-are sens să ne amintim de ce, sau oricum nu face obiectul discuţiei. Ceea ce vă spun eu este că în Constituţie - dumneavoastră de acolo aţi luat această clasare - este vorba... Constituţia face referire la iniţiativele legislative care, mă rog... şi acolo nu este vorba nicăieri de rapoarte depuse sau nedepuse. Dacă mergem pe aceste considerente, toate iniţiativele ale căror termene de raport au expirat şi n-au fost depuse ar trebui clasate. Ceea ce nu este conform Constituţiei, ci Constituţia face foarte clar referire la faptul că, dacă o iniţiativă nu se află pe ordinea de zi, indiferent cu sau fără raport, ea trebuie clasată. Nu suntem în situaţia să avem o iniţiativă, este o solicitare a unor parlamentari de a constitui o comisie de anchetă, iar majoritatea poate să respingă constituirea acestei comisii însă trebuie să se întâmple într-un plen reunit. Aşa e în Regulament. Asta reclamăm prin această adresă şi anume faptul că Birourile permanente nu aveau dreptul să claseze în urmă cu două săptămâni această solicitare fără s-o ducă la plenul final, la plenul reunit şi să dea un vot pe ea. Prin urmare, vă solicităm să trecem peste acea clasare neregulamentară, s-o introducem pe ordinea de zi şi, evident, s-o respingem sau s-o aprobăm în funcţie de cum... Eu cred că e şi o oportunitate pentru premierul de la acea dată să explice dacă ceea ce a existat în spaţiul public în acea perioadă e adevărat sau nu.
|