|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 14 decembrie 2005 ora 10:20
 |
4. Scrisoarea domnului deputat Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Biroul permanent al Camerei Deputaţilor |
 |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Am sesizat în esenţă că, deşi am adresat o interpelare domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, acesta nu a răspuns în termenul prevăzut de Regulament. Nu a binevoit nici măcar să ceară printr-un trimis prelungirea termenului, conform Regulamentului, şi solicit Biroului permanent atenţionarea domniei sale.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Vă rog. Doamna secretar de stat.
|
|
|
|
Doamna Georgeta Ionescu
: Domnule preşedinte, ne cerem scuze pentru asemenea întârzieri. Poate că nu este o justificare pertinentă dar, în condiţiile în care Guvernul este sesizat săptămânal cu peste 100 de interpelări, contrar prevederilor regulamentare, apar asemenea întârzieri, pentru că Guvernul este ţinut ocupat la un moment dat şi cu alte chestiuni. Noi ne-am propus să majorăm numărul personalului care să se ocupe de rezolvarea unor asemenea chestiuni. Conţinutul interpelărilor este, probabil, foarte important. De aceea, unele dintre ele sunt reluate şi de două şi de trei ori, cu acelaşi conţinut şi uneori de aceiaşi iniţiatori. Încercăm să facem faţă tuturor solicitărilor din partea stimaţilor domni parlamentari. Îmi cer scuze că, la interpelarea sesizată de domnul vicepreşedinte Bolcaş, nu i-a fost comunicat în timp. Pot să vă ofer o copie, dacă doriţi, în acest moment, având speranţa că o să primiţi şi răspunsul pe cale oficială, care a fost într-adevăr cu întârziere trimis Camerei Deputaţilor, în data de 6 decembrie. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş:
Iertaţi-mă, două precizări. În primul rând, eu ştiu ce înseamnă o activitate de prim-ministru şi ştiu că există posibilităţi de întârziere. Dar eu aşa am fost educat, să am măcar o atitudine de bun simţ şi să mă prezint acolo unde sunt obligat şi să-mi cer scuzele în plenul Camerei Deputaţilor. Aceasta este prima precizare. Sigur, nu se referă la scuzele ce le-aţi prezentat în faţa noastră, le iau cu titlu personal. Iar în ceea ce priveşte explicaţia, aceasta este deja o altă problemă. În primul rând, nu sunt de acord cu atitudinea Guvernului, a tuturor reprezentanţilor, de a cenzura numărul de interpelări care le sunt adresate. V-aş ruga să citiţi Regulamentul nostru şi să vedeţi că numărul de interpelări adresate nu este limitat de Regulament, ci numai procedura de depunere a lor şi de obţinere de răspunsuri. Deci, asemenea argumente sunt contrare Regulamentului şi dovedesc o anume atitudine a Guvernului faţă de activitatea parlamentară şi de controlul parlamentar căruia îi este supus. În ceea ce priveşte răspunsul scris, nu mă interesează. Am solicitat răspuns personal în faţa Camerei Deputaţilor, în condiţiile Regulamentului. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Stimaţi colegi, vreau să vă rog să ţineţi seama de faptul că este ora 10,58. Mai avem nenumărate puncte pe ordinea de zi. Putem să continuăm aceste discuţii, dar vom întârzia la dezbaterea pe care noi am convocat-o. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:
Domnule preşedinte, nu vreau să mă refer la cazul în speţă, referitor la interpelarea pe care a făcut-o domnul vicepreşedinte, dar ceea ce s-a scos aici în evidenţă, vizavi de abuzul de drept al unor colegi ai noştri, este o problemă evidentă. Am pus-o în discuţia Biroului permanent în două şedinţe. Potrivit Regulamentului nostru, maxim două întrebări sau interpelări de grup se pot discuta. Când îmi vin - şi eu răspund ca secretar de interpelări şi întrebări - 15, 12 întrebări sau interpelări ale unui singur deputat, atunci le vom eşalona în timp şi, dacă vor ajunge să li se răspundă peste 4 ani, atunci să nu existe discuţii pe tema de ce nu i-am răspuns.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Doamna Daniela Popa.
|
|
|
|
Doamna Daniela Popa:
Problemă de procedură, domnule preşedinte. Aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, este chiar ora de începere a reuniunii privind programul legislativ al Comisiei Europene, reuniune care se desfăşoară sub egida Biroului permanent. Vă propun să trecem direct la materialele pe linia relaţiilor parlamentare externe, pentru că sunt urgente pentru demararea acţiunilor deplasărilor respective, celelalte materiale putând să le discutăm luni.
|
|
|
|
Domnul Adrian Năstase:
Sunteţi de acord cu această propunere, da? Bun.
|
|