|
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 mai 2021 ora 10:15
 |
32. Solicitarea Grupurilor parlamentare PSD privind înscrierea în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe a plenului comun a dezbaterii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) |
 |
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Punctul 32 - Solicitarea Grupurilor parlamentare PSD privind înscrierea în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe a plenului comun a dezbaterii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Supun votului această propunere. Personal, nu consider necesară această dezbatere. Vreţi să argumentaţi, domnul secretar? Vă rog, domnul Suciu.
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Cred că nu e o surpriză pentru absolut nimeni, cred că de o lună de zile, domnule preşedinte şi stimaţi colegi ai arcului majoritar, vă solicităm pe toate căile posibile să veniţi, transparent, asumat, la fel cum s-a întâmplat şi în alte ţări europene, cu Programul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare în Parlament, unde este cel mai reprezentativ for de dezbatere. Tocmai mai devreme aţi spus că nu consideraţi necesar. Mă întreb de ce alte guverne, tot cu orientare de dreapta, din Uniunea Europeană au considerat necesar ca aceste programe naţionale, care nu sunt nici ale unui partid, nici ale Opoziţiei sau Puterii, ci e un program pentru toată România. Cred că aici este locul să dezbatem. În continuare există un mare mister, stimaţi colegi, vizavi de ce, când, care sunt proiectele, ce a fost tăiat, mai ales dacă e să ne referim la ce s-a întâmplat acum două săptămâni când reprezentanţii Comisiei Europene, aş vrea să fiu elegant, au sugerat că trebuie să ne mai gândim sau să vă mai gândiţi referitor la ceea ce aţi propus în acest program naţional. Nu e o miză, dacă vreţi, politică, ci e o miză importantă pentru noi toţi şi vă solicităm, domnule preşedinte, ca acest Program Naţional de Rezilienţă şi Recuperare să fie dezbătut în Parlament, pentru că oricum şi acel împrumut pe care România trebuie să-l ia tot în Parlament va trebui să fie votat. Vă asigurăm că-l vom vota atunci când vom avea o dezbatere serioasă şi transparentă tot aici, în Parlament. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Da, domnul Simion.
|
|
|
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Din cei 28 de miliarde, doar 4 miliarde reprezintă Fonduri nerambursabile, respectiv avem 24 de miliarde care reprezintă împrumuturi. De aceea Grupurile parlamentare AUR, consideră că trebuie dezbatere pe PNRR în Parlamentul României, în forul suprem pentru realizarea unei unităţi de gândire şi a unei solidarităţi în ideea reconstrucţiei României. Fără o dezbatere a PNRR, nu rămâne decât să fim adversari politici, nu rămâne decât să ne opunem prin toate mijloacele la Planul propus. Mi se pare în logică democratică dezbaterea PNRR-ului în Parlamentul României.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Domnul vicepreşedinte Budăi.
|
|
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi:
Mulţumesc frumos, domnul preşedinte. Eu aş fi extrem de curios să aflu de ce aţi spus că nu trebuie, sau nu trebuie să luaţi în seamă scrisoarea sau nu trebuie dezbătut. Eu sunt adeptul ideii că la toate partidele politice, sunt specialişti. Nu cred că un partid e format din specialişti şi celălalt partid e format din nespecialişti. Cred că am putea cu toţii să aducem o plus valoare acestui Program, până la urmă este din titlu "Program naţional", nu este Program de guvernare. Cred că dacă cu respect vă solicităm să-l dezbatem în Parlament, toate forţele politice stăm la masă, cred că e un lucru constructiv. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Supun la vot propunerea. Bine, domnul Simonis.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Foarte scurt domnul preşedinte. Eu vă mărturisesc că-mi e foarte complicat să înţeleg, fiind mai nou pe aici prin Parlament, de ce liderii politici, şi au fost şi de la PSD, îşi, cum să vă spun? Încearcă să ia decizii în forţă pe subiecte pe care nu ar trebui s-o facă. Aveţi majoritate în Parlamentul României, Coaliţia de guvernare a demonstrat în cele şase luni de zile că are o majoritate care a funcţionat de fiecare dată la fiecare vot, prin urmare evident că acest Plan naţional ar putea fi adoptat în Parlament sau ar putea fi dezbătut şi să se hotărască aşa cum doreşte majoritatea, nu am avea puterea să întoarcem ceva. Pe de altă parte este vorba de un Plan care este a doua oară întors de la Bruxelles, deci nu e făcut cum trebuie. Şi poate că mai mulţi specialişti, ar ajuta să dezbată acest Program. Şi în al treilea rând este, aşa cum spunea şi domnul Simion, o mare parte din suma alocată României, va fi rambursată în următorii 10 -15 ani. 10 -15 ani, când domnul Cîţu, dumneavoastră şi alţii care astăzi conduc România, vor fi istorie la conducerea ţării. Deci, vom plăti poate noi unii din sala asta, alţii care nu sunt încă în Parlament, prin urmare de aia cred că ar fi foarte bine ca toate forţele politice să dezbată, să găsească împreună cea mai bună formulă, pentru că până la urmă am garanţia, certitudinea că noi cu toţii de aici dorim binele acestei ţări. Cred că într-un final veţi fi obligaţi să veniţi cu proiectul, cu Programul în Parlament, şi ştiu ce spun, veţi ajunge în situaţia în care va trebui s-o faceţi. Şi nu înţeleg de ce nu sunteţi mai abili, să nu spun inteligenţi pentru că sunteţi inteligenţi, mai abili, mai puţin orgolioşi, şi de ce nu veniţi să dezbatem acest proiect într-o săptămână, să-l adoptaţi aşa cum doriţi, şi nu am mai avea ce să comentăm de fiecare dată. Mă rog, e decizia dumneavoastră, eu vă spun că la un moment dat veţi ajunge cu el în Parlament, vă rog să supuneţi votului propunerea Partidului Social Democrat, şi evident...
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Asta vreau să fac, dacă mă lăsaţi.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
... şi evident, dacă majoritatea consideră că nu are ce să dezbată şi ce să discute cu Opoziţia, nu e nici un fel de problemă dar, spun a treia oară, că la un moment dat mai devreme sau mai târziu, va trebui să veniţi cu Programul în Parlament. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Supun votului propunerea de înscriere pe ordinea de zi a plenului a dezbaterii Planului Naţional de Rezilienţă. Cine-i pentru? Domnul Lucian Romaşcanu: (prezent on-line) Pentru.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
5, 6, 7, 8, 9, 10, 11. Doamna Alexandra Presură: (prezentă on-line) Alexandra Presură, pentru.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
11. Cine-i împotrivă? Domnul Eugen Pîrvulescu: (prezent on-line) Pîrvulescu, împotrivă. Doamna Alina-Ştefania Gorghiu: (prezentă on-line) Împotrivă. Domnul Ovidiu Victor Ganţ: (prezent on-line) Ovidiu Ganţ, împotrivă.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Nouă în sală şi cu... Domnul George-Cristian Tuţă: (prezent on-line) George Tuţă, împotrivă.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
... cu 5 voturi împotrivă de pe on-line, 14. Am să vă dau un răspuns scurt. În comisiile de afaceri europene, oricând aţi solicitat prezenţa unor reprezentanţi ai Guvernului privitoare la prezentarea Planului Naţional de Rezilienţă şi Recuperare, membrii Guvernului au fost prezenţi. În al doilea rând, eu nu pot să accept să fiu supus unui şantaj politic, pentru că ratificarea Euratomului este o obligaţie pe care o avem toţi dacă vrem ca acest Program să se deruleze la nivel european. Eu nu pot să mi se pună în faţă că votează sau sunteţi prezenţi la dezbaterea ratificării, numai dacă se dezbate în plenul Parlamentului PNRR-ul. 3 - PNRR-ul în forma în care a fost trimis către Comisia Europeană, este rezultatul unei ample consultări publice care a fost derulată în mai multe etape şi care a vizat practic aproape toate segmentele importante ale societăţii de la patronate, sindicate, asociaţii profesionale, organizaţii neguvernamentale, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi alte categorii de contributori la PNRR. Este oglinda necesităţilor pe care noi le-am considerat pentru România, aş vrea să-l informez pe domnul Simion că nu este vorba de 4 miliarde suma, este mult mai mare.
|
|
|
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Nerambursabilă.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
Suma nerambursabilă este de 14 miliarde şi ceva, nu am cifra exactă şi de aia nu vă dau. Deci, nu este corectă informaţia care o aveţi. Deci în ceea ce ne priveşte pe noi ca opţiune, noi considerăm spre deosebire de unii alţii care vor să ia numai granturile, că noi trebuie să utilizăm integral această finanţare pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană, întrucât condiţiile chiar şi pentru banii acordaţi sub formă de credit, de împrumut, sunt nişte condiţii incomparabil mai bune faţă de condiţiile pe care le-am putea obţine în cazul în care obţinem finanţări de pe piaţă. Şi ca atare este o opţiune care cred că este corectă. Cam atât am avut să vă spun. Vă ascult, domnul Suciu.
|
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Chiar nu mai intenţionam să intervin, dar mi-aţi dat o idee, de fapt mai multe, dar n-o să mă refer la toate. Domnule preşedinte, dacă ratificarea este a noastră, a tuturor, de ce n-ar fi şi programul naţional al nostru, al tuturor? Cât despre consultări, sunt convins că sunteţi un om foarte bine informat. Vedeţi puţin ce spune Asociaţia Municipiilor din România, ce spune Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România vizavi şi de transparenţă şi despre rezultatul acestor consultări, pentru că cel puţin municipiile şi consiliile judeţene sunt extrem de nemulţumite vizavi de tot ceea ce propuneţi dumneavoastră în Programul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare. Mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Ludovic Orban:
N-aş vrea să intru pe o dezbatere de fond, dar ei sunt în general mulţumiţi de propunerile noastre. Problema e că nu se ia decizia numai prin ce propunem noi, ci până la urmă ce hotărăşte Comisia Europeană.
|
|