|
Doamna Anca Dana Dragu:
La punctul 2 avem scrisoarea din partea domnului deputat Alexandru Muraru, Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, privind includerea unor alocuţiuni în programul şedinţei solemne a Parlamentului României consacrată comemorării victimelor Pogromului de la Iaşi. Se propune astfel includerea în program a trei alocuţiuni, respectiv Excelenţa Sa domnul David Saranga, ambasador al statului Israel în România, domnul Felix Klein, Comisarul federal al Germaniei pentru viaţa evreiască şi lupta împotriva antisemitismului şi domnul Michael Cernea, supravieţuitor al Pogromului din Iaşi în România. Supun votului propunerea de a include în program cele trei alocuţiuni. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Punctul 2 a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
|