Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2021 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 16 noiembrie 2021 ora 11:59

7. Memorandum Intern: Aprobarea bugetului pentru desfăşurarea la Palatul Parlamentului a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
aprobat consultă

Memorandum Intern: Aprobarea bugetului pentru desfăşurarea la Palatul Parlamentului a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor Domnul Florin-Claudiu Roman:

7 - Memorandum intern: Aprobarea bugetului pentru desfăşurarea la Palatul Parlamentului a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor.

Dacă sunt observaţii?

Vă rog, domnul Dumitrică.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

Avem acest eveniment, aprobat de Biroul permanent.

Vorbim de un buget care va fi suplimentat faţă de bugetul Camerei Deputaţilor, buget care se referă strict la desfăşurarea şi pregătirea acestui eveniment.

Banii sunt din bugetul ANCOM şi, într-o primă fază, în urma unei rectificări bugetare, ei vor trebui să ajungă la Camera Deputaţilor, pentru că acele acţiuni se desfăşoară pe spaţiul Camerei Deputaţilor şi suntem singurii care putem face acest lucru.

În ceea ce priveşte sala de conferinţe pe care cei de la ANCOM au luat-o în discuţie, sala permanentă, construcţia permanentă în spatele Palatului Parlamentului, în urma analizei colegilor mei de la Departamentul Tehnic şi în urma discuţiilor cu cei de la ANCOM, cu Primăria Sectorului 5, din păcate, această sală nu poate avea un caracter permanent. Şi atunci vă cerem acordul pentru a transmite celor de la ANCOM să găsească soluţii alternative pentru această sală de conferinţe.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Am reţinut, domnul Dumitrică.

Stimaţi colegi, supun votului Biroului permanent această solicitare.

Cine este pentru?

Dacă e cineva împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Mulţumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 4:24