|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Da, este regretabil că ministrul Virgil Popescu ne-a păcălit pe noi pe toţi, tot Parlamentul şi pe cetăţenii României, PNL-ul încalcă nişte principii de colaborare loială între Puterile Statului. În momentul în care spune miercuri că da, ministrul Virgil Popescu va veni la moţiune, şi iată aflăm astăzi cu câteva ore înainte că nu va veni, că este la un Consiliu de miniştri. Consiliu de miniştri care, ghici ce? Nu se anunţă de pe o zi pe alta, cu siguranţă domnul Popescu ştia miercuri când s-a programat această moţiune simplă că nu va fi în ţară. Eu vă propun să luăm act de această scrisoare, şi vă propun să stabilim dezbaterea moţiunii, miercuri. Haideţi poate nu vine azi, poate mâine, miercuri la prânz...
|