|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
5 - Solicitare din partea domnului deputat Emanuel-Dumitru Ungureanu. A solicitat să îi fie pus la dispoziţie Raportul Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind activitatea ANRE, întocmit în legislatura precedentă. Trebuie să vă dau nişte detalii, acest raport a fost depus la data de 30 mai 2018, dar până la încheierea legislaturii 2016 - 2020, nu a fost înscris pe ordinea de zi a plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Pentru acest motiv, Birourile permanente reunite la acea vreme au stabilit clasarea tuturor documentelor aflate în acel stadiu, printre care fiind şi acest raport. Până în prezent documentele care au fost clasate de Biroul permanent sau de Birourile permanente reunite, nu au fost date publicităţii, dar acestea au putut fi ulterior consultate de cei care le-au întocmit, în speţă de membrii comisiei comune. Întrucât domnul deputat Ungureanu nu a fost membru al acestei comisii comune, vă propun să respingem solicitarea sa. Vă rog domnule Barna, presupun că vreţi să interveniţi.
|