Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2023 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 20 noiembrie 2023 ora 13:30

2. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Vasile-Daniel Suciu:

2 - Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 20, şi miercuri, 22 noiembrie, din ziua de marţi, 21 noiembrie, consacrată respingerilor.

Domnul Ringo Dămureanu: :

Aş dori să mă refer, domnule preşedinte, la acest punct 2 de pe ordinea de zi, dacă-l văd bine - nu, nu este punctul 2 - cu Legea protecţiei consumatorilor. Nu-l mai văd.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

N-am ajuns acolo.

Domnul Ringo Dămureanu:

Dar nu înţeleg de ce, cred că de astă-primăvară sau în orice caz din toamna asta, apare săptămână de săptămână, dar nu se depune raportul. De ce trebuie să apară mereu în top pe ordinea de zi dar acolo nu se întâmplă nimic la comisie?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rectific, că este o zi de luni, e dis-de-dimineaţă, discutăm luni, miercuri şi marţi şi, după cum bine ştiţi, stimate coleg, ordinea de zi finală va fi dezbătută, finisată de către Comitetul liderilor.

Aţi început fraza cu "nu înţeleg"; o să vă rog să rămâneţi la şedinţa Comitetului liderilor ca să vă elucidaţi.

Dar nu m-aţi lăsat să termin până la capăt.

Întrucât am stabilit că astăzi dezbatem proiectul Legii pensiilor, vă propun ca, începând cu ora 17.00 sau după finalizarea dezbaterilor, să avem sesiune de vot final pentru Legea pensiilor.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

USR - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu puteţi fi împotrivă, n-aveţi niciun vot în Biroul permanent.

Domnul Ringo Dămureanu:

AUR - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am o rugăminte, stimaţi colegi.

Stimaţi colegi, aveţi nume şi prenume, nu AUR votează sau USR, votează nominal domnul Ringo Dămureanu...

Domnul Ringo Dămureanu:

Ringo Dămureanu - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Perfect.

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră cele două ordini de zi.

Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?

Ne-am închis.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 22:59