Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-2024 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe feb. 2024 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2024 ora 11:51

7. Solicitare din partea Grupului parlamentar AUR referitoare la măsurile luate în şedinţa Biroului permanent din 1.02.2024
s-a luat act consultă

Solicitare din partea Grupului parlamentar AUR referitoare la măsurile luate în şedinţa Biroului permanent din 1.02.2024 Domnul Alfred-Robert Simonis:

Solicitare din partea Grupului parlamentar AUR referitoare la măsurile luate în şedinţa Biroului permanent din 1.02.2024.

Ne este solicitată decizia prin care Biroul permanent a stabilit că începând cu 1 februarie 2024, tuturor deputaţilor membri ai grupului să le fie aplicate o serie de măsuri ca urmare a incidentului din 31 ianuarie 2024 ... tuturor deputaţilor membri ai Grupului parlamentar?

Nu, deputaţii au acces liber în continuare, nu e ...

Răspunsul la această adresă este procedura folosită, este cea normală, pentru stabilirea unor măsuri administrative cu privire la accesul în clădire, după cum de altfel am procedat şi în trecut.

Întrucât stenograma Biroului permanent este publicată pe site-ul Camerei, domnul Coleşa şi reprezentanţii Grupului parlamentar AUR pot consulta şi extrage informaţiile pe care le consideră utile.

Am luat act de solicitarea AUR, şi bineînţeles că domnul Coleşa, ... vreţi să veniţi aici?

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Nu, nu.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aveţi răbdare, să-mi duc ideea la ... ştiţi aşa e, începi o idee, o duci la capăt. Aşa e logic să se întâmple.

Vă rog, domnul Coleşa.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da, mulţumesc domnul preşedinte.

Deci, cererea noastră e clară. Nu avem ce extrage din acea şedinţă pentru că nu există o hotărâre cu număr, deci, trebuie să existe hotărârea cu numărul cutare, adoptată de. Nouă ni s-a comunicat, şi pe stenogramă există doar că, interdicţia. Adică aveţi interdicţie, vă comunicăm că, consilierii dumneavoastră, unii dintre angajaţii voştri nu au dreptul să intre, invitaţii, şi aşa mai departe. Dar nu există numărul de hotărâre în baza căreia ar exista această interdicţie.

Cerem un lucru extrem de simplu care nu există în stenograme, de fapt nu există. Dar îl cerem, nu ... Vă rog să ni-l comunicaţi, în mod oficial, hotărârea. Numărul hotărârii în baza căreia există această interdicţie!

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Aţi încheiat?

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Da. Mulţumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Deci, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, în unanimitate, repet, în unanimitate, în unanimitate de voturi, unanimitate de voturi a aplicat sancţiunile la care faceţi dumneavoastră referire.

Dacă de câte ori un huligan intră în Parlamentul României şi face scandal, eu trebuie să dau o decizie pe care trebuie s-o public nu ştiu pe unde, înseamnă că am luat-o razna?!

De câte ori au fost huligani care au făcut scandal în Parlament, accesul acestora a fost interzis, fără să se dea vreo decizie.

E decizia Biroului permanent, pe care o aveţi pe site transcrisă, în urma stenogramei publicate, în urmă cu câteva zile.

Prin urmare, în unanimitate, vă spun a treia oară, Biroul permanent a aplicat acele sancţiuni.

Vă rog, o ultimă intervenţie, după care mergem mai departe.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Noi suntem legiuitori domnule preşedinte! Deci noi trebuie să le respectăm primii Legea, deci nu puteţi emite o asemenea interdicţie fără a emite un act clar, cu nr. identificabil, şi atacabil în justiţie, nu? Cred că ne daţi voie totuşi, în mărinimia dumneavoastră, să atacăm un asemenea act în justiţie. Atâta timp cât el nu există, nu poate să aibă în niciun caz efecte. Deci, un act care nu există nu poate avea efecte. Cred că sunteţi de acord cu mine?!

Iar faptul că a fost în unanimitate s-a datorat faptului că reprezentantul nostru, Ringo Dămureanu şi-a depus demisia înaintea acestei mascarade.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog, domnul Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc.

Eu nu ştiu câte procese mai vor să piardă colegii de la AUR, doar au văzut că actele interne de organizare ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, nu pot fi atacate pe calea obişnuită. În mod evident pe deciziile Curţii Constituţionale, în baza principiului autonomiei regulamentare, aceste acte nu pot fi supuse unui astfel de control.

Dar se pare că doriţi să vi se declare, ca fiind imposibil de primit aceste solicitări la nesfârşit.

Mulţumesc.

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Stimaţi colegi! Hai că rămâneţi voi, la Comitet, să vă apăraţi unii pe alţii.

Luaţi stenogramele de pe site-ul Camerei şi atacaţi-o unde doriţi dumneavoastră!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 20:32