|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:
Solicitarea noastră vine după ce în anumite comisii care au sistem de transmisie în direct, nu se transmite. De exemplu, în Comisia de muncă. Şi, haideţi să mai clarificăm încă o dată, pentru preşedinţii de comisii, cu o decizie a Biroului permanent, că este obligatoriu ca lucrările comisiilor să se transmită în mai puţin în condiţiile în care se decide că pe un anumit punct nu se transmit, se cere asta, se dă un vot, cum s-a mai făcut. Dar ideea că din start la Muncă nu se transmit dezbaterile Comisiei, este una care încalcă fragrant flagrant Regulamentul şi îşi bate joc şi de banii publici, pentru că, iată, s-a investit acolo pentru dotarea Comisiei de muncă cu aceste echipamente. Deci, o să vă rog să trimitem, să stabilim aici în Birou permanent, în linie cu Regulamentul pe care cu siguranţă îl vrem cu toţii respectat, o hârtie către preşedinţii de comisii, către Secretarul general, Departamentul tehnic şi cine altcineva ar mai trebui să ştie, să le reamintim că toate şedinţele trebuie transmise în condiţiile în care nu pot fi transmise în direct, trebuie încărcate imediat după terminarea şedinţei. Mulţumesc mult. Şi o să rog Secretariatul general să ne dea şi o listă cu cele nouă comisii care au echipament de transmisie live a şedinţelor. Mulţumesc.
|