|
Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:
Avem un singur punct, şi anume modificarea calendarului stabilit pentru numirea pe posturi vacante sau care urmează a se vacanta la Autoritatea de Supraveghere Financiară, la Banca Naţională a României şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. Vă propun să prelungim cu o săptămână toate termenele stabilite ieri, după următorul calendar: 1. Depunerea candidaturilor la unul dintre cele două secretariate generale ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, până în data de luni, 30 septembrie 2024, ora 12.00. 2. Pentru CNA, propunerile vor nominaliza atât candidaţii pentru postul de titular, cât şi pe cei pentru postul de supleant. 3. Şedinţa comună a celor două Camere pentru prezentarea rapoartelor şi a avizelor comisiilor de specialitate şi numirea noilor membri va avea loc tot luni, 30 septembrie 2024, ora 15.00. 4. Până la începerea şedinţei comune, comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat vor audia candidaţii, în şedinţă comună şi vor depune rapoartele sau avizele comune, precum şi proiectele de hotărâre ale Parlamentului. 5. Pentru ASF, comisiile vor efectua audierile şi vor întocmi selecţia candidaţilor. Supun votului Biroului permanent reunit...
|