|
Domnul Dan Preda: Sunt directorul postului Radio România Actualităţi şi am alături de mine pe doamna Angela Matei, care va fi coordonatoarea întregii campanii a SRR. Pentru această etapă de alegeri a Preşedintelui României, SRR pune la dispoziţie, la nivelul întregii instituţii, circa 415 ore de campanie electorală destinată alegerii Preşedintelui, după cum urmează: - la Radio România Actualităţi, însumate, orele consacrate campaniei vor fi de circa 35 de ore; - la nivelul Radio România Regional, adică Bucureşti FM, Radio România Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Reşiţa, Timişoara, Târgu-Mureş, Braşov - 315 ore; - şi vor mai fi implicate în campanie şi Antena Satelor - cu 30 de ore şi Radio România Internaţional - cu 35 de ore. Aceste posturi vor prelua, în bună măsură, ceea ce se difuzează la Radio România Actualităţi. La postul Radio România Actualităţi, campania electorală pentru primul tur al alegerilor va fi reflectată prin: - buletine de ştiri electorale - două ediţii a 29 de zile de câte 5 minute; - două rubrici privind tehnica votării - 5 ediţii a 3 minute; - emisiuni de promovare a programelor competitorilor electorali - 18 ediţii a 55 de minute: circa 1 000 de minute, emisiune înregistrată; - şi, desigur, dezbatere electorală -12 ediţii a 40 de minute: circa 480 de minute. De asemenea, va exista şi o componentă online a acestei campanii, derulată la noi, la RRA. Buletinele de ştiri electorale vor fi postate pe site-ul politicaromaneasca.ro, iar emisiunile dedicate campaniei electorale, mesajele electorale şi dezbaterile, se vor regăsi, după difuzare, la secţiunea Podcast, pe site-ul postului Radio România Actualităţi. Cam atât, pe scurt. Răspundem la întrebări, dacă e cazul. Mulţumesc.
|