|
Domnul Mircea Abrudean:
Pe ordinea de zi avem acest memorandum intern privind şedinţa comună a celor două Camere, consacrată marcării Zilei internaţionale a nonviolenţei. După cum ştiţi, în şedinţa BPR din 17 septembrie s-a hotărât înscrierea în proiectul ordinii de zi a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 30 septembrie 2025 a Proiectului Declaraţiei Parlamentului României, elaborat de Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice - "România fără violenţă domestică". În acest context, vă propun să convocăm şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în data de 30 septembrie 2025, ora 10.00, consacrată marcării Zilei internaţionale a nonviolenţei. Elementele de program sunt cuprinse în materialul prezentat în mapele dumneavoastră. Dacă nu există comentarii, supun votului această propunere. Dacă sunt voturi împotrivă. Dacă se abţine cineva. În unanimitate, propunerea a fost aprobată.
|