|
Doamna Natalia-Elena Intotero:
Solicitare din partea domnului deputat Cosmin Andrei, doamnei deputat Ecaterina-Mariana Szoke şi a domnului senator Ionel Carp referitoare la amplasarea unui bust statuar dedicat lui Vasile Stroescu. Cei trei parlamentari propun amplasarea pe perioada acestei legislaturi, cu posibilitatea prelungirii, a unui bust a lui Vasile Stroescu, primul preşedinte al Senatului României Mari, într-unul din spaţiile reprezentative ale Camerei Deputaţilor. Cei trei parlamentari precizează că acest demers nu generează niciun fel de cheltuială din bugetul Camerei Deputaţilor. Supun votului dumneavoastră această solicitare şi, dacă veţi fi de acord, vă propun ca bustul să fie amplasat la S1 în Corpul B2, în spaţiul din faţa Muzeului Camerei Deputaţilor. Dacă sunt voturi împotrivă? Se abţine cineva? Aprobat.
|