Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe nov. 2005 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 23 noiembrie 2005 ora 13:20

5. Aplicarea unor dispoziţii referitoare la lucrările Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi plenului Camerei Deputaţilor, astfel cum rezultă din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat cu Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.34 din 25 octombrie 2005

Aplicarea unor dispoziţii referitoare la lucrările Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi plenului Camerei Deputaţilor, astfel cum rezultă din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat şi completat cu Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.34 din 25 octombrie 2005 Domnul Adrian Năstase:

Memorandum privind aplicarea unor dispoziţii, ceea ce am şi discutat.

Urmează să le trimitem la Comisia de regulament, pentru un punct de vedere, dar era vorba să finalizăm, deci liderii să solicite numărul de copii.

Luaţi măsuri ca liderii să solicite până la 1 februarie şi transmiterea pe suport de hârtie.

Deci memorandumul este aprobat.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu am transmis de vreo zi.

Domnul Mihai Unghianu :

Sunt deja trei solicitări primite.

Domnul Adrian Năstase:

Atunci, cine nu a transmis, să transmită!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 8:41